LEGE nr.296 din 7 iunie 2001
privind extrădarea

Textul actului publicat în M.Of. nr. 326/18 iun. 2001

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii preliminare

Art. 1. Obligaţia de a extrăda

(1) România acceptă să predea, la cererea de extrădare a unui alt stat, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, persoanele aflate pe teritoriul său şi care sunt urmărite penal sau trimise în judecată pentru o infracţiune ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse de către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică deopotrivă în cazul măsurilor de siguranţă. În sensul prezentei legi, expresia măsuri de siguranţă desemnează orice măsură privativă de libertate care a fost dispusă pentru completarea sau pentru înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre penală.

Art. 2. Preeminenţa dreptului internaţional

(1) Prezenta lege se aplică numai în baza şi pentru executarea normelor interesând extrădarea, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.

(2) În absenţa unei convenţii internaţionale, prezenta lege reprezintă dreptul comun în materie, aplicabil de statul român în virtutea curtoaziei internaţionale, sub garanţia reciprocităţii. Dacă vreunul dintre statele solicitante invocă aplicarea unor reglementări diferite de cele din prezenta lege, acestea pot fi avute în vedere numai în limitele stabilite prin declaraţie de reciprocitate.

Art. 3. Declaraţia de reciprocitate

(1) Declaraţia de reciprocitate dată de statul solicitant, în lipsa unei convenţii internaţionale, în vederea obţinerii extrădării, poate produce efecte în România numai după ratificarea prin lege a înţelegerii negociate între cele două state, în conformitate cu normele general admise ale dreptului internaţional în materie.

(2) Proiectul de înţelegere se negociază, din partea statului român, de Ministerul Justiţiei şi de Ministerul Afacerilor Externe.

CAPITOLUL II
Condiţii pentru extrădare

SECŢIUNEA 1
Condiţii privitoare la persoană

Art. 4. Persoane supuse extrădării

Sunt supuse extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse penale.

Art. 5. Persoane exceptate

(1) Nu pot fi extrădaţi de către România:
a) cetăţenii români;
b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele conferite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională.

(2) Extrădarea oricărei alte persoane străine poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 7 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, iar în caz de amânare a extrădării, prescripţia acţiunii penale sau a executării pedepsei se suspendă.

Art. 6. Data imunităţii extrădării

(1) Calitatea de cetăţean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data hotărârii asupra extrădării şi data avută în vedere pentru predare, se va pronunţa o nouă hotărâre în cauză.

(2) Dispoziţiile art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Art. 7. Obligaţii în cazul neextrădării

(1) Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă statul român ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma să transmită gratuit Ministerului Justiţiei din România dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

(2) În cazul în care România optează pentru soluţia refuzului extrădării unui străin, învinuit sau condamnat în alt stat pentru infracţiuni grave sau pentru cele incriminate prin convenţii internaţionale care nu impun un alt mod de represiune, examinarea propriei competenţe şi exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fără excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române solicitate hotărăsc în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav prevăzută şi pedepsită de legea română.

SECŢIUNEA a 2-a
Condiţii privitoare la fapte

Art. 8. Dubla incriminare

(1) Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se cere este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea statului solicitat.

(2) Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea date aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel.

Art. 9. Infracţiuni politice

(1) Extrădarea nu se acordă dacă infracţiunea pentru care este cerută este considerată de statul solicitat ca infracţiune politică sau ca faptă conexă unei asemenea infracţiuni.

(2) Aceeaşi regulă se aplică dacă statul solicitat are motive temeinice de a crede că cererea de extrădare motivată printr-o infracţiune de drept comun a fost prezentată în vederea urmăririi sau pedepsirii unei persoane din considerente de rasă, de religie, de naţionalitate sau de opinii politice, ori că situaţia acestei persoane riscă să fie agravată pentru unul sau altul dintre aceste motive.

(3) În aplicarea prezentei legi, atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale nu va fi considerat infracţiune politică.

(4) Tot astfel, nu sunt considerate infracţiuni politice:
a) crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite;
b) infracţiunile prevăzute la art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, la art. 51 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime, la art. 130 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război şi la art. 147 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război;
c) orice violări similare ale legilor războiului, aplicabile la data intrării în vigoare a Protocolului adiţional la Convenţia europeană de extrădare, şi ale cutumelor războiului existente în acel moment, care nu sunt prevăzute de dispoziţiile din convenţiile de la Geneva menţionate la lit. b).

(5) De asemenea, în legătură cu cerinţele extrădării între statele părţi la Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, infracţiunile menţionate la art. 1 şi 2 din convenţie pot să nu fie considerate, de la caz la caz, ca infracţiuni politice sau ca infracţiuni conexe la asemenea infracţiuni ori ca infracţiuni inspirate de mobiluri politice. În cazul în care optează, în asemenea situaţii, pentru soluţia de refuz al extrădării, România va supune cauza, fără nici o excepţie şi fără întârziere nejustificată, autorităţilor sale competente să exercite acţiunea penală, dacă:
a) a creat un pericol colectiv pentru viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanelor;
b) a adus atingere unor persoane străine de mobilurile care au determinat-o;
c) s-au folosit mijloace crude sau perfide pentru comiterea ei.

(6) Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător în situaţia faptelor de conspiraţie sau asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, dacă asemenea forme de asociere constituie una ori mai multe infracţiuni menţionate la art. 1 sau 2 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului ori dacă asocierea de tip terorist se referă la infracţiuni din domeniul traficului de droguri sau al altor forme de crimă organizată.

(7) Dispoziţiile alin. (2) rămân aplicabile pentru situaţiile la care se referă alin. (5) şi (6).

(8) Aplicarea prezentului articol nu afectează obligaţiile pe care statul român şi le-a asumat sau şi le va asuma potrivit oricărei alte convenţii internaţionale cu caracter multilateral.

Art. 10. Infracţiuni militare

Extrădarea motivată de infracţiuni militare care nu constituie infracţiuni de drept comun este exclusă din câmpul de aplicare a prezentei legi.

Art. 11. Infracţiuni fiscale

(1) În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată între statele părţi la Convenţia europeană de extrădare şi la protocoalele sale, potrivit dispoziţiilor acestor înţelegeri internaţionale, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului solicitat, infracţiuni de aceeaşi natură.

(2) Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legislaţia statului solicitat nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în materie de taxe şi impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant.

SECŢIUNEA a 3-a
Condiţii privitoare la pedeapsă

Art. 12. Gravitatea pedepsei

Extrădarea este cerută şi, respectiv, acordată de România, în vederea urmăririi sau judecării, numai pentru fapte a căror săvârşire atrage, potrivit legislaţiei statului solicitant şi celei a statului solicitat, o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani, iar în vederea executării unei sancţiuni penale, numai dacă aceasta este mai mare de un an.

Art. 13. Pedeapsa capitală

Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată.

Art. 14. Pedeapsa cu suspendarea executării

Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării poate fi extrădată în caz de suspendare parţială, dacă fracţiunea de pedeapsă rămasă de executat răspunde exigenţelor de gravitate prevăzute la art. 12 şi nu există alte impedimente legale la extrădare.

SECŢIUNEA a 4-a
Condiţii privitoare la competenţă

Art. 15. Locul săvârşirii infracţiunii

(1) România poate refuza să extrădeze persoana reclamată pentru o infracţiune care, potrivit legislaţiei române, a fost săvârşită în totul sau în parte pe teritoriul său. La luarea deciziei se vor examina şi cazurile în care urmărirea şi judecata pe teritoriul statului solicitant sunt justificate fie de aflarea adevărului, fie de posibilitatea de a aplica o sancţiune potrivită sau de a asigura reintegrarea socială a persoanei extrădabile.

(2) Când infracţiunea, motivând cererea de extrădare, a fost săvârşită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea va putea fi refuzată numai dacă legislaţia statului român nu autorizează urmărirea unei infracţiuni de acelaşi fel, săvârşită în afara teritoriului său, ori nu autorizează extrădarea pentru infracţiunea care face obiectul cererii.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă statul român optează pentru soluţia de refuz al extrădării, dispoziţiile art. 7 devin aplicabile.

SECŢIUNEA a 5-a
Condiţii privitoare la procedură

Art. 16. Urmăriri în paralel

(1) Statul român poate refuza să extrădeze o persoană reclamată, dacă aceasta se află şi sub urmărirea autorităţilor judiciare române pentru fapta sau faptele în legătură cu care se cere extrădarea, ori pentru orice alte fapte.

(2) Statul solicitant va fi înştiinţat la timpul potrivit despre modul în care autorităţile române au soluţionat cauza, în situaţia în care extrădarea a fost refuzată.

Art. 17. Lipsa plângerii prealabile

Extrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit legislaţiei ambelor state, acţiunea penală poate fi angajată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării.

Art. 18. Dreptul la apărare

România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana reclamată ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal.

Art. 19. Judecarea în lipsă

(1) În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi la apărare recunoscute oricărei persoane învinuite de o infracţiune. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Această hotărâre îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar.

(2) Când statul român comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsă împotriva sa, statul solicitant nu va considera această comunicare ca o notificare care atrage efecte faţă de procedura penală în acest stat.

Art. 20. Non bis in idem

(1) Extrădarea nu se va acorda când persoana reclamată a fost judecată definitiv de autorităţile competente ale statului român pentru fapta sau faptele pentru care extrădarea este cerută.

(2) Extrădarea va putea fi refuzată dacă autorităţile competente ale statului român au hotărât să nu întreprindă urmăriri penale sau să pună capăt urmăririlor pe care le-au exercitat pentru aceeaşi faptă sau aceleaşi fapte.

(3) Extrădarea unei persoane care a format subiectul unei judecăţi definitive într-un stat terţ, parte contractantă la Convenţia europeană de extrădare, pentru fapta sau faptele care motivează cererea prezentată, nu se va acorda când:
a) prin hotărârea respectivă s-a pronunţat achitarea acelei persoane;
b) pedeapsa privativă de libertate a fost executată integral sau a făcut obiectul unei graţieri ori amnistii, în totalitatea ei sau asupra părţii neexecutate;
c) judecătorul a constatat vinovăţia autorului infracţiunii fără să pronunţe vreo sancţiune.

(4) Totuşi, în cazurile prevăzute la alin. (3) extrădarea va putea fi acordată dacă:
a) fapta care a format obiectul judecăţii a fost săvârşită împotriva unei persoane, unei instituţii sau unui bun având caracter public în statul solicitant;
b) persoana care a fost subiectul judecăţii avea ea însăşi un caracter public în statul solicitant;
c) fapta care a dat loc judecăţii a fost săvârşită, în totul sau în parte, pe teritoriul statului solicitant.

(5) Dispoziţiile alin. (3) şi (4) nu împiedică aplicarea normelor mai largi, din dreptul intern, cu privire la efectul non bis in idem recunoscut hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate.

Art. 21. Prescripţia

(1) Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripţia acţiunii penale sau prescripţia pedepsei este împlinită potrivit legislaţiei, fie a statului solicitant, fie a statului solicitat.

(2) Potrivit legii române, împlinirea prescripţiei se calculează în conformitate cu prevederile art. 122-124 din Codul penal.

(3) Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior.

Art. 22. Amnistia

Extrădarea nu se admite pentru o infracţiune acoperită de amnistie în statul solicitat, dacă acesta avea competenţa să urmărească această infracţiune, potrivit propriei sale legi penale.

Art. 23. Graţierea

Actul de graţiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare, chiar dacă celelalte condiţii ale extrădării sunt îndeplinite.

CAPITOLUL III
Procedura extrădării

SECŢIUNEA 1
Extrădarea pasivă

Art. 24. Cererea şi actele ajutătoare

(1) Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiţiei din România. Dacă cererea se adresează pe cale diplomatică, ea se transmite Ministerului Justiţiei. O altă cale va putea fi convenită prin înţelegere directă între statul solicitant şi statul român solicitat.

(2) În sprijinul cererii se vor prezenta:
a) originalul sau copia autentică fie de pe o hotărâre de condamnare executorie, fie de pe un mandat de arestare sau de pe orice alt act având putere egală, eliberat în formele prescrise de legea statului solicitant. Autentificarea copiilor de pe aceste acte se face gratuit de instanţa sau parchetul competent, după caz;
b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil;
c) o copie de pe dispoziţiile legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalmentele cele mai precise ale persoanei reclamate şi orice alte informaţii de natură să determine identitatea şi naţionalitatea acesteia;
d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.

Art. 25. Informaţii suplimentare

Dacă informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, se va cere complinirea informaţiilor necesare şi se va putea fixa un termen de evidenţă pentru obţinerea acestor informaţii. În această situaţie, dacă instanţa va institui o măsură procesuală de natură să prevină dispariţia persoanei reclamate, aceasta va putea fi pusă în libertate.

Art. 26. Concurs de cereri

(1) Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, partea română hotărăşte, ţinând seama de toate împrejurările şi, în mod deosebit, de gravitatea şi de locul săvârşirii infracţiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de naţionalitatea persoanei reclamate, de existenţa reciprocităţii de extrădare în raport cu statul român şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.

(2) Despre existenţa concursului de cereri Ministerul Justiţiei va înştiinţa de urgenţă autorităţile competente ale statelor în relaţie.

Art. 27. Limbile folosite

Cererea şi documentele de prezentat vor fi redactate în limba statului solicitant şi vor fi însoţite, pe cât posibil, de traduceri în limba română sau în limba franceză ori engleză. Prin înţelegere directă între cele două state se poate conveni şi asupra traducerii într-o altă limbă.

Art. 28. Cheltuieli

(1) Cheltuielile de extrădare se suportă de statul român solicitat, dacă s-au efectuat pe teritoriul său şi dacă există reciprocitate.

(2) Cheltuielile de tranzit se suportă de statul solicitant.

Art. 29. Legea statului solicitatÎn afara unor dispoziţii contrare prevăzute în convenţii internaţionale, legea statului român este singura aplicabilă procedurii de extrădare, precum şi celei a arestării provizorii.

Art. 30. Primirea cererii

(1) Cererea de extrădare şi actele anexe, adresate de autoritatea competentă a statului solicitant pe oricare dintre căile menţionate la art. 24 alin. (1), se transmit Ministerului Justiţiei. Acesta va face de urgenţă un examen sumar de regularitate internaţională a cererii, spre a constata îndeosebi dacă:
a) între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori o înţelegere privind declaraţia de reciprocitate pentru extrădare;
b) există vreun alt impediment dirimant în angajarea procedurii, cum ar fi inexistenţa în România a persoanei reclamate sau decesul acesteia;
c) cererea şi actele privitoare la extrădare în vederea judecăţii sau pentru executarea pedepsei sunt însoţite de traduceri conform prevederilor art. 27.

(2) În cazurile menţionate la alin. (1) lit. a) şi b) Ministerul Justiţiei restituie cererea şi actele autorităţii străine solicitante, explicând motivele. În situaţia în care cererea de extrădare şi documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în limba română Ministerul Justiţiei dispune ca instanţa sau parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai urgente.

Art. 31. Sesizarea Ministerului Public

Cu excepţia cazurilor de restituire prevăzute la art. 30 alin. (2), cererea de extrădare şi actele anexe se transmit de Ministerul Justiţiei, în cel mult 5 zile, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială locuieşte ori a fost semnalată prezenţa persoanei reclamate sau, în cazul când nu se cunoaşte locul unde se află persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti.

Art. 32. Sesizarea instanţei

Procurorul general competent procedează, în 24 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexe, la identificarea şi arestarea în vederea extrădării a persoanei reclamate, căreia îi înmânează mandatul de arestare, precum şi celelalte acte transmise de autorităţile statului solicitant. Cel reclamat este depus apoi la penitenciar, după care procurorul general sesizează de îndată curtea de apel competentă. Curtea de apel, în complet format din doi judecători, examinează şi se pronunţă asupra stării de arest în scop de extrădare.

Art. 33. Arestarea provizorie

(1) În caz de urgenţă, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea cererii de extrădare. Autorităţile române competente soluţionează cererea în condiţiile art. 29.

(2) Cererea de arestare provizorie trebuie să indice existenţa unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse şi face cunoscută intenţia de a transmite cererea de extrădare. Cererea de arestare va cuprinde informaţii despre infracţiunea pentru care se va cere extrădarea, timpul şi locul unde a fost săvârşită, precum şi, pe cât posibil, semnalmentele persoanei căutate.

(3) Cererea de arestare provizorie se va transmite Ministerului Justiţiei, direct prin poştă, telegraf, telex sau fax, fie pe cale diplomatică, fie prin Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (Interpol), putându-se folosi orice alt mijloc care lasă o urmă scrisă ori care este încuviinţat de statul solicitat. Cererea se transmite procurorului general competent, care dispune de îndată identificarea şi arestarea în vederea extrădării a urmăritului, iar apoi va sesiza curtea de apel pentru instrumentarea în continuare a cererii. Autoritatea străină solicitantă va fi informată neîntârziat, prin intermediul Ministerului Justiţiei, despre urmarea dată cererii.

(4) Arestarea provizorie va putea înceta dacă, în termen de 18 zile de la arestarea persoanei urmărite, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare şi documentele menţionate la art. 24 alin. (2). Arestarea provizorie va înceta oricum după 40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare. De asemenea, curtea de apel poate dispune oricând punerea în libertate provizorie, luând însă măsurile legale necesare spre a se evita fuga persoanei reclamate.

(5) Punerea în libertate provizorie nu exclude o nouă arestare în vederea extrădării şi nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.

(6) Durata arestului va fi computată.

Art. 34. Procedura la curtea de apel

(1) Persoana extrădabilă va fi adusă în faţa curţii de apel în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 8 zile de la data când procurorul general i-a notificat cererea de extrădare şi celelalte acte. Citarea persoanei extrădabile poate fi făcută prin orice mijloc de înştiinţare rapidă sau va fi adusă cu mandat.

(2) La primul termen instanţa procedează la luarea interogatoriului persoanei extrădabile, care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un avocat din oficiu, dacă nu există un avocat ales. Prezenţa procurorului este obligatorie. Procedura este publică, dacă persoana reclamată sau procurorul nu se opune, orală şi contradictorie.

(3) Persoana reclamată sau procurorul de şedinţă poate cere instanţei un termen suplimentar de încă 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat să contribuie la procurarea datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării şi să dispună ridicarea şi depunerea la instanţă a obiectelor la care se referă art. 48.

(4) După interogatoriu persoana extrădabilă poate să opteze fie pentru extrădarea voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare.

Art. 35. Extrădarea voluntară

Persoana reclamată are dreptul să declare în faţa instanţei că renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea, de a se apăra împotriva cererii de extrădare, şi că îşi dă consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal, semnat de preşedintele completului de judecată, grefier, persoana extrădabilă, avocatul ei şi de interpret. După ce instanţa constată că persoana extrădabilă este pe deplin conştientă de consecinţele opţiunii sale, instanţa, luând şi concluziile procurorului, examinează dacă nu există vreun impediment care exclude extrădarea. Dacă extrădarea voluntară se constată că este admisibilă, instanţa ia act despre aceasta prin sentinţă şi dispune totodată asupra măsurii preventive necesare să fie luată până la predarea persoanei extrădabile. Sentinţa se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie legalizată, Ministerului Justiţiei, pentru a proceda conform legii.

Art. 36. Opoziţia la extrădare a persoanei reclamante

Dacă persoana reclamată se opune la cererea de extrădare, ea îşi va putea formula apărările oral şi în scris; totodată va putea propune probe. Prevederile art. 34 alin. (2) sunt aplicabile.

Art. 37. Soluţiile curţii de apel

(1) După examinarea cererii de extrădare, a ansamblului probator şi a concluziilor prezentate de partea reclamată şi de procuror curtea de apel poate:
a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 26, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel cea dintâi sesizată;
b) să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 25, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de două luni, cu posibilitatea reiterării cererii şi acordarea unui ultim termen de încă două luni;
c) să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării.

(2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării.

(3) În cazul în care curtea de apel constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, hotărăşte respingerea cererii de extrădare şi punerea în libertate a persoanei reclamate. Sentinţa se motivează în 24 de ore şi este transmisă Ministerului Justiţiei. Împotriva sentinţei poate să declare recurs, în termen de 5 zile, procurorul general de pe lângă curtea de apel, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Recursul se introduce la Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie şi este suspensiv de executare. Decizia Curţii Supreme de Justiţie este definitivă şi se comunică de către Ministerul Justiţiei autorităţii competente din statul solicitant.

(4) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte admiterea cererii de extrădare. Sentinţa se motivează în termen de 5 zile de la data pronunţării. Sentinţa poate fi atacată cu recurs. Titulari ai recursului sunt procurorul general de pe lângă curtea de apel şi partea reclamată. Recursul este suspensiv de executare. Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile şi este de competenţa Secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie. Hotărârea de extrădare rămasă definitivă prin nerecurare sau prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiţie este definitivă şi se înaintează ministrului justiţiei, care în termen de 5 zile emite un ordin prin care pune în executare hotărârea de extrădare. Împotriva ordinului ministrului justiţiei nu se mai poate exercita nici o cale de atac şi nici o acţiune în faţa instanţelor judecătoreşti.

(5) Dispoziţiile referitoare la calea de atac a recursului, prevăzute la alin. (3), se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în care curtea de apel se pronunţă în legătură cu amânarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţământul extinderii obiectului extrădării şi reextrădarea către un stat terţ.

(6) În cazul extrădărilor sub condiţie, prevăzute la art. 13 şi 19, curtea de apel va menţiona în dispozitivul sentinţelor condiţiile prevăzute în acele articole.

(7) În cazurile prevăzute la art. 7, art. 9 alin. (5), art. 15 şi 20, privitoare la refuzul extrădării pentru anumite categorii de persoane sau genuri de infracţiuni, curtea de apel notifică Ministerului Public obligaţia legală de a supune cauzele respective spre examinare autorităţilor judiciare române competente. În cazul prevăzut la art. 16 alin. (2) înştiinţarea se transmite la Ministerul Justiţiei, care o va comunica statului străin.

(8) În cazul admiterii extrădării, dacă se remit şi obiecte conform art. 48, se face menţiune despre aceasta în cuprinsul sentinţei, anexându-se eventual şi un inventar.

(9) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), dacă persoana extrădabilă se află în stare de arest, instanţa, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea menţinerii măsurii arestării.

Art. 38. Normele privind urmărirea şi judecata

Normele de procedură penală privind urmărirea, judecata şi punerea în executare sunt aplicabile şi în procedura de extrădare, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.

SECŢIUNEA a 2-a
Extrădarea activă

Art. 39. Cadrul juridic

Dispoziţiile cap. I şi II se aplică în mod corespunzător în cazul în care România formulează o cerere de extrădare către alt stat.

Art. 40. Cererea de extrădare

(1) Solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin, la propunerea motivată a procurorului competent în faza de urmărire penală, iar în faza de judecată sau de punere în executare a hotărârii, la propunerea motivată a preşedintelui instanţei competente. Iniţierea acestei proceduri este obligatorie în toate cazurile în care solicitarea se impune. Dispoziţiile cuprinse în prezenta lege se aplică în mod corespunzător.

(2) Ordonanţa procurorului ori încheierea preşedintelui instanţei, prin care se propune să se ceară extrădarea, însoţită de actele menţionate la art. 24 alin. (2), precum şi de orice alte înscrisuri necesare pentru obţinerea extrădării este înaintată, după caz, procurorului general competent sau Minsterului Justiţiei.

(3) Procurorul general competent sau şeful compartimentului de specialitate din Ministerul Justiţiei, după caz, examinează regularitatea internaţională a actelor primite şi, după ce îndrumă autoritatea judiciară iniţiatoare să facă eventualele corecturi necesare, întocmeşte şi prezintă ministrului justiţiei fie proiectul cererii de extrădare, fie un act prin care solicită motivat clasarea propunerii de extrădare.

(4) Ministrul justiţiei, dacă socoteşte că extrădarea propusă să fie solicitată este fondată, definitivează şi semnează cererea de extrădare.

(5) Cererea de extrădare şi actele anexe se transmit statului solicitat pe una dintre căile menţionate la art. 24 alin. (1).

(6) Dacă statul solicitat cere un supliment de acte, acestea vor fi transmise pe aceeaşi cale.

(7) Traducerea cererii de extrădare şi a actelor se asigură, după caz, de Ministerul Public sau de Ministerul Justiţiei. Prevederile art. 27 se aplică în mod corespunzător.

(8) Procedura menţionată în acest articol are caracter confidenţial.

Art. 41. Arestarea provizorie

În cazul în care curtea de apel competentă, pe baza mandatului de arestare sau de executare dat în urmărire generală, consideră că extrădarea se impune în condiţii de urgenţă, solicită, prin Biroul român pentru Interpol sau pe altă cale legală, arestarea provizorie a urmăritului, înştiinţând de îndată despre aceasta Ministerul Justiţiei. Prevederile art. 33 se aplică în mod corespunzător.

Art. 42. Reciprocitatea

În absenţa convenţiei internaţionale, ministrul justiţiei, luând şi avizul ministrului afacerilor externe, este abilitat să dea statului solicitat asigurări de reciprocitate în numele statului român. Dacă statul străin condiţionează admiterea extrădării de îndeplinirea unor reglementări diferite de cele din dreptul intern român, prevederile art. 3 se aplică, în mod corespunzător, în cazul în care se acceptă negocierea înţelegerii.

Art. 43. Rejudecarea extrădatului

Asigurarea rejudecării cauzei în prezenţa persoanei extrădate, în condiţiile prevăzute la art. 19 alin. (1), va fi dată de ministrul justiţiei prin cererea de extrădare.

Art. 44. Primirea extrădatului

Dispoziţiile referitoare la predarea-preluarea persoanei extrădate prevăzute la art. 45 se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL IV
Efectele extrădării

SECŢIUNEA 1
Obligaţiile statului român solicitat

Art. 45. Predarea extrădatului

(1) Partea română va face cunoscută de urgenţă părţii solicitante, pe calea prevăzută la art. 24 alin. (1), soluţia adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe decizia definitivă.

(2) Orice soluţie de respingere totală sau parţială va fi motivată.

(3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul şi data predării, precum şi asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana reclamată.

(4) Locul predării va fi, de regulă, un punct de frontieră al statului român. Ministerul de Interne al României va asigura predarea, comunicând apoi despre aceasta Ministerului Justiţiei. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă.

(5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana reclamată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

(6) În caz de forţă majoră care împiedică predarea sau primirea persoanei supuse extrădării, statul interesat va informa despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile alin. (4) fiind aplicabile.

Art. 46. Reextrădarea

Dacă persoana extrădată se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată ori de la executarea pedepsei şi se întoarce pe teritoriul statului român, ea va putea fi din nou extrădată. În acest caz, la cererea de extrădare nu se mai anexează actele prevăzute la art. 24 alin. (2), dar se dau asigurări pentru caz de reciprocitate.

Art. 47. Predarea amânată sau condiţionată

(1) Statul român va putea, după ce va fi acceptat extrădarea, să amâne predarea extrădatului, dacă acesta este învinuit sau inculpat în faţa autorităţilor judiciare române, ori are de executat în România o pedeapsă pentru o altă infracţiune decât cea pentru care s-a cerut şi s-a acordat extrădarea.

(2) În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârşit, iar când s-a pronunţat o hotărâre de condamnare privativă de libertate, numai după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată.

(3) În cazul în care amânarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripţie a acţiunii penale în statul solicitant sau ar crea în acel stat mari dificultăţi pentru stabilirea faptelor, se poate admite extrădarea temporară, sub condiţia expresă ca persoana extrădată să fie retrimisă statului român de îndată după efectuarea actelor procesuale pentru care s-a admis extrădarea temporară.

Art. 48. Remiterea de obiecte

(1) La cererea statului solicitant statul român va reţine şi va remite, în măsura permisă de legea română, obiectele care:
a) pot fi folosite ca elemente doveditoare;
b) provenind din infracţiune, au fost găsite în momentul arestării în posesia persoanei reclamate a fi extrădate ori au fost descoperite ulterior.

(2) Remiterea obiectelor la care se referă alin. (1) se va efectua chiar şi în cazul în care extrădarea, care a fost deja admisă, nu ar putea avea loc ca urmare a morţii sau evadării persoanei reclamate.

(3) Când obiectele prevăzute la alin. (1) sunt susceptibile să fie sechestrate sau confiscate pe teritoriul statului român solicitat, acesta va putea, în vederea unei proceduri penale în curs la autorităţile sale judiciare, să le păstreze temporar sau să le remită sub condiţia restituirii. Se va lua în considerare şi dreptul victimei infracţiunii de a obţine restituirea rapidă a obiectelor indisponibilizate.

(4) Rămân totuşi rezervate drepturile pe care statul român sau terţii le-ar fi dobândit asupra acestor obiecte. Dacă asemenea drepturi există, obiectele se vor restitui, la terminarea procesului, cât mai curând cu putinţă şi fără cheltuieli, statului solicitat.

Art. 49. Tranzitul

(1) Tranzitul prin teritoriul statului român solicitat se va încuviinţa la cerere, adresată pe calea prevăzută la art. 24 alin. (1), cu condiţia să nu fie vorba despre o infracţiune considerată de România ca având un caracter politic ori militar, ţinându-se seama de prevederile art. 9 şi 10.

(2) Tranzitul unui resortisant român, în înţelesul art. 5 alin. (1) lit. a) şi b), va fi refuzat.

(3) Sub rezerva dispoziţiilor alin. (4), prezentarea documentelor prevăzute la art. 24 alin. (2) este necesară.

(4) În cazul în care va fi folosită calea aeriană, se vor aplica următoarele dispoziţii:
a) când nu este prevăzută o aterizare, statul solicitant va înştiinţa statul român despre survolul teritoriului României şi îi va atesta existenţa unuia dintre documentele prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a). În caz de aterizare forţată, această notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie prevăzute de art. 33, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit;
b) când este prevăzută o aterizare, statul solicitant va adresa o cerere formală de tranzit.

(5) Tranzitul persoanei extrădate nu se va efectua prin traversarea unui teritoriu unde ar fi motive să se creadă că viaţa sau libertatea sa ar putea fi ameninţată pentru motive legate de rasa, religia, naţionalitatea sau opiniile sale politice.

SECŢIUNEA a 2-a
Obligaţiile statului român solicitant

Art. 50. Primirea extrădatului

Persoana extrădată, adusă în România, va fi de urgenţă predată, după caz, administraţiei penitenciare sau autorităţii judiciare competente, în raport cu genul mandatului de încarcerare. Dacă extrădatul urmează să execute o pedeapsă definitivă, el va fi depus la penitenciar. Dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat la cerere, după procedura prevăzută la art. 19 alin. (1). În caz de urmărire sau de judecată, procedura de drept intern devine aplicabilă. În ceea ce priveşte arestul preventiv, hotărârea va fi luată de instanţa competentă, în raport cu urmărirea sau judecata.

Art. 51. Regula specialităţii

(1) Persoana care va fi predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:
a) statul român care a predat-o consimte; statul solicitant va prezenta în acest scop o cerere, însoţită de actele prevăzute la art. 24 alin. (2) şi de un proces-verbal judiciar în care se consemnează declaraţiile extrădatului; acest consimţământ va putea fi dat atunci când infracţiunea pentru care este cerut atrage ea însăşi obligaţia de extrădare potrivit prezentei legi;
b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul statului căruia i-a fost predată, ori dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.

(2) Statul solicitant va putea lua totuşi măsurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul său, iar pe de altă parte, a întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei sale, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

(3) Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea.

Art. 52. Reextrădarea către un al treilea stat

În afara cazului prevăzut la art. 51 alin. (1) lit. b), consimţământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui alt stat persoana care i-a fost predată şi care ar fi căutată de către statul terţ pentru infracţiuni anterioare predării. Partea română va putea cere prezentarea actelor prevăzute la art. 24 alin. (2).

CAPITOLUL V
Extrădarea aparentă

Art. 53. Crime internaţionale grave

Când, în mod excepţional, cererea de predare ar putea să rezulte din acte internaţionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, remiterea pentru urmărire şi judecată a persoanelor învinuite de săvârşirea unor crime grave se examinează printr-o procedură legală distinctă.

Art. 54. Frauda la extrădare

Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontieră sau altă măsură de acelaşi fel este interzisă ori de câte ori ascunde voinţa de a se eluda regulile de extrădare.

Dispoziţii finale

Art. 55. - La articolul 28¹ din Codul de procedură penală, punctul 1 se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
"e) cauzele privind extrădarea."

Art. 56. - Prezenta lege intră în vigoare după 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pe aceeaşi dată se abrogă Legea nr. 4/1971 privind extrădarea, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 35 din 18 martie 1971, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
OVIDIU CAMELIU PETRESCU

Bucureşti, 7 iunie 2001.
Nr. 296.

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.