1. |
Ședința Camerei Deputaților din 13 noiembrie 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea proiectului de Hotărâre pentru aprobarea participării României la misiunea de menținere a păcii în Etiopia și Eritreea (UMEE) cu militari din Ministerul Apărării Naționale în Statul Major al Brigăzii multinaționale cu capacitate de luptă ridicată a forțelor ONU, în așteptare (amânarea votului final).
|
 |
2. |
Ședința Camerei Deputaților din 18 septembrie 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea proiectului de Lege privind declararea orașului Orșova, județul Mehedinți, municipiu (amânarea votului final).
|
 |
3. |
Ședința Camerei Deputaților din 12 septembrie 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților (proiectul de Hotărâre care se referă numai la modificarea art.176 din Regulament).
|
 |
4. |
Ședința Camerei Deputaților din 23 mai 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea moțiunii inițiate de 71 deputați cu privire la politica Guvernului României în domeniul privatizării societăților comerciale cu capital majoritar de stat și la rolul F.P.S. în acest domeniu (supunerea la vot; respingerea moțiunii).
|
 |
5. |
Ședința Camerei Deputaților din 11 aprilie 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea proiectului de Lege privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale (pocedură de urgență. amânarea votului final).
|
 |
6. |
Ședința Camerei Deputaților din 10 aprilie 2000 |
|
 |
|
 |
Propunerea legislaltivă privind declararea Municipiului Ploiești "Oraș martir" (adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie).
|
 |
7. |
Ședința Camerei Deputaților din 6 aprilie 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.48/1992, a audiovizualului.
|
 |
8. |
Ședința Camerei Deputaților din 4 aprilie 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe.
|
 |
9. |
Ședința Camerei Deputaților din 20 martie 2000 |
|
 |
|
 |
Adoptarea propunerii legislative privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României (procedură de urgență).
|
 |
10. |
Ședința Camerei Deputaților din 13 martie 2000 |
|
 |
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind constituirea unei comisii pentru analiza activității desfășurate de C.E.C. pe perioada 1996-1999 (Respins.)
|
 |
11. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 8 martie 2000 |
|
 |
|
 |
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/1999 privind modificarea unor indicatori de venituri și cheltuieli aprobați prin bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 1999 (aprobarea propunerii de respingere formulate de comisiile de specialitate ale Parlamentului).
|
 |
12. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 6 martie 2000 |
|
 |
|
 |
Aprobarea ordinii de zi (aprobarea propunerii domnului senator Emil Tocaci ca punctele 7 și 8 de pe ordinea de zi să fie trecute pe locurile 3 și 4);
|
 |
13. |
Ședința Camerei Deputaților din 29 februarie 2000 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Dan Emanoil Barbaresso - comentariu politic la adresa PDSR și a liderului acestuia;
|
 |
|
|
 |
Marcu Tudor - protest în numele pensionarilor din țară și în special al veteranilor prahoveni;
|
 |
14. |
Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2000 |
|
 |
|
 |
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
|
 |
15. |
Ședința Camerei Deputaților din 10 februarie 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe.
|
 |
16. |
Ședința Camerei Deputaților din 27 decembrie 1999 |
|
 |
|
 |
Informare cu privire la proiectele de legi și propunerile legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente: - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 199/1999 cu privire la rectificarea Bugetului de stat pe anul 1999;
- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 200/1999 privind rectificarea Bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1999;
- Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, inițiată de domnul deputat Călin Popescu Tăriceanu, PNL.
|
 |
17. |
Ședința Camerei Deputaților din 13 decembrie 1999 |
|
 |
|
 |
Informare cu privire la proiectele de lege și propunerile legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente: - Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.192/1999 privind înființarea Agenției pentru Protecția Drepturilor Copilului și reorganizarea activităților de protecție a copilului (procedură de urgență);
- Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.195/1999 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior - BANCOREX și fuziunea, prin absorbție, a acestei bănci cu Banca Comercială Română (procedură de urgență);
- Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.197/1999 privind unele facilități care se acordă Companiei Naționale "Poșta Română" pentru plata drepturilor de pensii cuvenite pensionarilor militari aflați în evidența Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Român de Informații, la domiciliul beneficiarilor (procedură de urgență);
- Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/1999 pentru completarea alin.1 al art.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăților comerciale (procedură de urgență);
- Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.193/1999 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor (procedură de urgență);
- Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale;
- Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, proiect depus de Guvern, sigur, pentru a emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare (procedură de urgență);
- Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.198 din 1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciul de apă (procedură de urgență)
- Propunerea legislativă privind împroprietărirea cu teren agricol a familiilor tinere, a familiilor fără pământ, a specialiștilor, a veteranilor de război și a revoluționarilor, inițiată de un număr de 20 de deputați din Grupul parlamentar al Partidului Democrat (procedură de urgență);
- Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru dezvoltarea durabilă a satului românesc, inițiată de un număr de 4 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrației Sociale din România.
|
 |
18. |
Ședința Camerei Deputaților din 15 noiembrie 1999 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea moțiunii semnate de 64 de deputați, având ca obiect "Politicile educaționale promovate prin manualele de Istoria românilor" (respingerea, prin vot, a moțiunii).
|
 |
19. |
Ședința Camerei Deputaților din 16 septembrie 1999 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească (Amânarea votului final.)
|
 |
20. |
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 1999 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Eugen Nicolicea - comentariu pe marginea "hotărârilor de Guvern la comandă";
|
 |