Şedinţa Senatului din 4 mai 2009

	1.	Declaraţii politice prezentate de doamnele şi domnii senatori:

	Şedinţa a început la ora 15.55. Lucrările au fost conduse de domnul senator Mircea Dan Geoană, preşedintele Senatului, asistat de doamna senator Doina Silistru şi de domnul senator Gheorghe David, secretari ai Senatului.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Bună ziua! Începem şedinţa de astăzi a plenului nostru cu partea de declaraţii politice, după care vom aproba ordinea de zi şi programul de lucru. În acest moment sunt prezenţi 92 de senatori, deci suntem în cvorum de lucru. Îl invit pe domnul senator Mircea Marius Banias pentru a prezenta prima declaraţie politică, în numele Grupului parlamentar al PD-L, se pregăteşte domnul senator Titus Corlăţean - Grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC. Domnule senator, vă rog.
	Domnul Mircea Marius Banias: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, Stimaţi colegi, Cabinetul Emil Boc a făcut deja paşi importanţi pe calea redresării dezechilibrului fiscal. Dacă analizăm o parte dintre indicatorii macroeconomici, putem vedea, în cifre reale, dimensiunea descreşterii economice, determinată de reducerea, în termeni reali, a activităţii productive. Astfel, în primele două luni, producţia industrială şi-a redus amplitudinea cu două procente faţă de primele două luni ale anului precedent. Avem o reducere a activităţii industriei prelucrătoare cu 18 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifrele statistice arată că cele mai pronunţate reduceri s-au înregistrat în industria metalurgică - la nivelul a 51% din producţia de anul trecut - şi industria autovehiculelor de transport rutier, unde producţia a fost mai mică cu 37 de procente. Doamnelor şi domnilor senatori, Chiar şi aşa, în timp ce producţia industrială în România a scăzut cu 15%, per ansamblu, în Uniunea Europeană descreşterea a fost de aproape 17 procente, ceea ce arată că suntem într-o micşorare de activitate economică mai puţin abruptă decât media europeană. La aceasta este esenţial să menţionăm faptul că în primele două luni ale acestui an volumul investiţiilor străine s-a majorat cu 38,1%, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului anterior. În cifre reale, este vorba de investiţii de 1,4 miliarde de euro. De asemenea, putem constata o evoluţie pozitivă şi în ceea ce priveşte structura acestor investiţii străine. Concret, asistăm la o majorare a contribuţiei participaţiilor de capital de la aproximativ 15%, cât reprezentau acestea în primele două luni ale anului 2008, la 45%, în aceeaşi perioadă a acestui an. Investiţiile străine directe în luna februarie au însumat 462 de milioane de euro. Noi anticipăm o scădere a activităţii economice în acest an, mai precis o descreştere economică de 4 procente, dar avem încredere că măsurile economice propuse de Guvernul Emil Boc, prin programul de măsuri anticriză şi prin aplicarea prevederilor din acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, vor limita acest declin. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetară pe 2009, cheltuielile bugetare primare s-au redus cu aproape un procent din produsul intern brut, comparativ cu prevederile Legii bugetului de stat pe acest an. Acestea se adaugă măsurilor din Legea bugetului, care au reuşit să micşoreze nivelul deficitului bugetar cu aproximativ 3 puncte procentuale din produsul intern brut. În caz contrar, în conformitate cu politicile bugetare din 2008, România ar fi avut un deficit de aproape 9 procente din PIB în anul 2009. Stimaţi colegi, Gândiţi-vă că situaţia în care ne aflăm, din punct de vedere al colectării veniturilor la buget, este destul de nefericită. Ponderea veniturilor totale în România în anul 2008 a reprezentat 32,8% din PIB, sub media zonei euro, unde vorbim de o colectare de 45,2%. Cinstit vorbind, România ocupă ultimul loc dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene la acest indicator. În acest context, impozitul minim decis de administraţia Boc reprezintă o măsură corectivă cu efect pe termen limitat. Scopul acestei măsuri este asigurarea concurenţei loiale, a unui mediu de afaceri sănătos şi dispersarea efortului financiar. Doamnelor şi domnilor, Aceasta se realizează prin lărgirea bazei de impozitare asupra categoriilor de contribuabili care nu au contribuit sau care au contribuit sub nivelul minim. Stimaţi colegi, Prin impozitul minim nu creşte nivelul fiscalităţii din România. Impozitul minim nu afectează cota de 16% a impozitului pe profit, şi asta pentru faptul că este deductibil. Măsura luată de Cabinetul Boc nu afectează companiile care îşi suspendă legal activitatea, iar cei care şi-o încep în acest an nu intră sub incidenţa impozitului minim. Doamnelor şi domnilor senatori, Programul anticriză elaborat de specialiştii actualului Guvern deja se aplică. Scopul măsurilor luate este să reorientăm cheltuielile publice către investiţii şi să încurajăm investiţiile private. În plus, activitatea Cabinetului Boc este orientată către măsuri de protejare a grupurilor vulnerabile. Noi, Partidul Democrat Liberal, suntem determinaţi să generăm, prin politicile bugetare, venituri suplimentare la bugetul de stat şi să grăbim procesul de redresare a declinului economic internaţional căruia i-a căzut victimă şi ţara noastră. Rectificarea bugetară efectuată de Cabinetul Emil Boc exact asta realizează. Mulţumesc. (Aplauze.)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Mulţumesc.
	În continuare, domnul senator Titus Corlăţean, se pregăteşte domnul senator Liviu Titus Paşca - Grupul parlamentar al PNL.
	Domnul Titus Corlăţean: Domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Evoluţiile din Republica Moldova reprezintă pentru statul român şi pentru clasa politică de la Bucureşti, în mod firesc, o prioritate - o prioritate nu numai românească, ci şi una europeană. Din acest punct de vedere, dezbaterile de săptămâna trecută din plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei reprezintă un punct de referinţă şi un test pentru familia democratică europeană faţă de ceea ce reprezintă provocări sau chiar violări ale unor standarde democratice bine definite la nivel european, chestiuni la care am fost martori în trecutul recent la Chişinău. Trebuie spus că în cursul săptămânii trecute, la propunerea delegaţiei socialiste şi, respectiv, a delegaţiei române la APCE, a avut loc în plenul adunării o dezbatere de urgenţă pe tema mai sus menţionată. Adunarea a adoptat, în final, textul unei rezoluţii pe baza unui raport întocmit de experţi ai Consiliului Europei, care dezvăluie violări flagrante ale standardelor democratice, încălcări evidente ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor de către puterea comunistă de la Chişinău. Textul acestui raport ar trebui tradus şi diseminat la nivelul opiniei publice şi al presei româneşti pentru o înţelegere mai clară a gravităţii evoluţiilor dramatice care au avut loc în Republica Moldova. Pe de altă parte, textul rezoluţiei, amendat prin vot inclusiv la propunerea unor parlamentari români, stabileşte un mecanism de monitorizare mult mai strict cu privire la ceea ce se întâmplă în domeniul statului de drept şi al drepturilor cetăţenilor din Republica Moldova, precum şi obligativitatea puterii de la Chişinău de a adopta rapid măsuri de ordin legislativ şi instituţional pentru remedierea acestor grave deficienţe de ordin democratic. De altfel, un nou raport al comisiei de monitorizare a adunării urmează să fie prezentat la sesiunea APCE din iunie. Menţionăm că delegaţia parlamentară română, printr-un efort de coordonare fără precedent, aş spune la nivelul tuturor grupurilor politice reprezentate, a reuşit să impună adoptarea câtorva amendamente importante. Printre acestea: stoparea aplicării legii moldoveneşti cu privire la dubla cetăţenie, lege care ar fi impus parlamentarilor recent aleşi la Chişinău care deţin şi cetăţenia română să renunţe fie la această cetăţenie, fie la mandatul de parlamentar, stopare până la momentul ultimei pronunţări a Curţii Europene a Drepturilor Omului pe această temă. Menţionăm că, anterior, Republica Moldova a fost condamnată, în primă instanţă, la CEDO pentru această legislaţie discriminatorie, urmând ca decizia finală să fie adoptată după examinarea apelului. Li s-a garantat actorilor politici de la Chişinău, nemulţumiţi de modul nedemocratic de desfăşurare a procesului electoral şi de rezultatul final al alegerilor, atât desfăşurarea unei anchete independente, inclusiv anchetă internaţională, cât şi libertatea accesului la mijloacele jurisdicţionale de contestare, inclusiv la CEDO. Este semnificativ faptul că o serie de parlamentari comunişti moldoveni, cu sprijinul altor parlamentari din spaţiul CSI, au dorit să blocheze acest amendament. S-a garantat obligativitatea modificării Codului electoral moldovenesc, care a generat evidente discriminări pentru opoziţie, favorizând în mod clar puterea comunistă. Delegaţia parlamentară română a atras atenţia asupra responsabilităţii familiei democratice europene în raport cu toleranţa excesivă manifestată anterior faţă de excesele puterii comuniste de la Chişinău şi necesitatea implicării directe pentru a sprijini sau determina acele transformări democratice necesare în vederea facilitării apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Pe de altă parte, dezbaterea la APCE ne-a arătat locul real pe care se situează România în cadrul familiei democratice europene, limitele înţelegerii la nivelul multor capitale europene a evoluţiilor care se produc dincolo de Prut şi cât anume putem conta pe solidaritatea europeană în momente importante pentru România. Din păcate, concluziile nu sunt foarte încurajatoare şi ele se explică, în primul rând, prin lipsa de profesionalism, de viziune politico-diplomatică a reprezentanţilor României în ultimii patru ani, prin modul în care aceştia "au promovat" interesele ţării noastre în relaţiile cu partenerii europeni. Inconsecvenţa, neprofesionalismul şi, adesea, populismul au generat o astfel de situaţie în urma căreia culegem fructele unei insuficiente promovări şi consolidări a noului statut european şi euroatlantic al României. Nu în ultimul rând, declaraţii politice neinspirate de la cel mai înalt nivel în statul român ne-au creat vulnerabilităţi nedorite, s-au oferit pretexte altora pentru acuze nefondate la adresa României. Fapt uimitor, am început în ultimii ani să resimţim un nou început de izolare a României în planul relaţiilor internaţionale. Este o concluzie care mă îngrijorează şi ne îngrijorează de o manieră foarte serioasă. Ar trebui cu toţii, în această ţară, să înţelegem că interesele României nu se promovează printr-o retorică politicianistă, de consum intern electoral, ci presupune o acţiune profesionistă, coordonată cu prietenii noştri europeni şi euroatlantici, şi, adesea, măsuri concrete pentru atingerea unor obiective stabilite fără mult tam-tam, dar urmărite cu consecvenţă. A fost o bună lecţie pentru reprezentanţii Parlamentului României membri în delegaţia APCE să tragă concluziile care se impun pentru remodelarea modului în care trebuie promovată politica externă a României de către toate instituţiile româneşti şi, în acelaşi timp, pentru realizarea unei liste de priorităţi în care Republica Moldova trebuie să se înscrie cât mai sus, indiferent de alternanţa la putere de la Bucureşti. Mulţumesc. (Aplauze.)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Mulţumesc.
	În continuare, domnul senator Paşca, se pregăteşte domnul senator Iosif Secăşan - Grupul parlamentar al PD-L.
	Domnul Liviu Titus Paşca: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, Fără a fi pesimist din fire, m-am gândit la un moment dat că declaraţia mea politică de astăzi ar putea fi intitulată "România - între salarii îngheţate, perspectiva unei epidemii de gripă şi iminenţa unui mare cutremur". Deşi pare apocaliptic, un asemenea scenariu este, poate, mult mai aproape de realitate decât am dori. Şi pentru că tot a venit vorba despre un posibil cutremur de o mare intensitate, care apare tot mai des în estimările seismologilor, aş dori să mă opresc asupra câtorva aspecte legate de modul în care autorităţile noastre, fie că este vorba despre Guvern, fie că este vorba despre primării, înţeleg să abordeze această problemă. Începând din 1994, au fost emise nenumărate acte normative care vizau, în numele interesului naţional, evaluarea rezistenţei construcţiilor în vederea reabilitării lor ulterioare. Din păcate, în pofida faptului că, potrivit statisticilor, România se află pe locul al doilea în Europa, după Portugalia, în ceea ce priveşte riscul de cutremur, acţiunile de consolidare a celor peste 400 de clădiri şubrede din Bucureşti, încadrate în clasa I de risc seismic, trenează într-un mod nepermis. O altă hotărâre de guvern, emisă anul trecut, atrăgea atenţia asupra principalelor pericole care pot apărea în cazul unui seism de mare intensitate. Construcţii modificate fără aviz tehnic de specialitate, clădiri foarte vechi sau care au antene pe acoperişuri reprezintă tot atâtea motive de îngrijorare pentru populaţie. Se pare însă că această situaţie nu este la fel de gravă în viziunea autorităţilor în drept încât să urgenteze programul de consolidare a imobilelor respective. Cum altfel am putea explica faptul că, faţă de numărul clădirilor aflate în pericol de prăbuşire în caz de cutremur, cele reabilitate până acum sunt foarte puţine, în jur de 20? Care sunt cauzele? Pe de o parte, firmele de construcţii nu s-au grăbit să participe la licitaţii pentru lucrările de consolidare, întrucât au considerat afacerea nerentabilă. Pe de altă parte, traseul birocratic este un alt motiv de tergiversare a demarării lucrărilor, care descurajează chiar şi pe cei mai bine intenţionaţi. Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că nu există o strategie unică de salvare, nu există comunicare eficientă între serviciul de ambulanţă, poliţie şi pompieri. Stimaţi colegi, Departe de mine intenţia de a vă plictisi cu amănunte de ordin tehnic pe care, în oarecare măsură, sunt convins că le cunoaşteţi, dar cred că este de datoria noastră, a tuturor, să atragem atenţia că, indiferent dacă va fi sau nu un seism devastator, este obligatoriu ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, când numărul clădirilor aflate în pericol de prăbuşire a crescut îngrijorător, potrivit ultimelor evaluări, guvernanţii, împreună cu edilii capitalei, să se mobilizeze pentru a găsi soluţii de urgentare a programelor de consolidare. Pe de altă parte, marii antreprenori de construcţii ar trebui să ţină seama de faptul că numărul crescând al clădirilor şubrezite care necesită reabilitare le poate aduce venituri substanţiale pe termen lung. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Mulţumesc.
	În continuare, domnul senator Iosif Secăşan, se pregăteşte domnul senator Radu Cătălin Mardare, din partea Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.
	Domnul Iosif Secăşan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Cercetarea ştiinţifică - două sisteme de remunerare". Distinşi colegi, Demersul meu politic de astăzi vizează un segment mai puţin vizibil, nu întotdeauna extrem de spectaculos, dar unul care implică foarte multă muncă şi responsabilitate, absolut esenţiale în orice societate şi stat modern actual - cercetarea ştiinţifică. Punctual, doresc să aduc în discuţie cercetarea istorică din muzee, fiindcă, în diverse ocazii, am putut să constat performanţele acesteia. Astfel, în două muzee diferite, la Timişoara şi Reşiţa bunăoară, m-a impresionat faptul că s-a publicat, în anii de după revoluţie, un număr important de cărţi de istorie: 46 de lucrări la Timişoara şi 42 de lucrări la Reşiţa, dintre care 5 au fost recompensate cu premii ale Academiei Române, ceea ce înseamnă o recunoaştere a calităţii cercetării ştiinţifice din muzee. Alături de funcţiile de păstrare-conservare şi valorificare educaţională a patrimoniului cultural, cercetarea ştiinţifică în muzee constituie un segment important al activităţii muzeale foarte clar în actele normative în vigoare. Astfel, Legea muzeelor şi colecţiilor nr. 311/2003, republicată în 2006, stipulează la art. 4 lit. a) şi lit. b) că "funcţiile principale ale muzeului sunt: constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal; cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului muzeal". Venind în întâmpinarea acestor prevederi, au fost înfiinţate în muzeele din ţară posturi de cercetători ştiinţifici, reglementate prin prevederile sus-menţionatei legi. Acest lucru a constituit un reviriment şi a condus la dezvoltarea activităţilor muzeale, integrând cercetarea istorică şi arheologică din instituţiile muzeale în cadrul mai vast al cercetării ştiinţifice naţionale. Cu toate că esenţa activităţii de cercetare este aceeaşi, în acest moment în România există o situaţie discriminatorie în privinţa remunerării cercetătorilor ştiinţifici. Cercetătorii ştiinţifici din institutele Academiei Române sunt asimilaţi cadrelor didactice universitare - profesori, conferenţiari etc. - şi, prin urmare, plătiţi la aceste standarde, în timp ce pentru ceilalţi există o grilă aparte, mult dezavantajoasă, şi care, în orice caz, nu acoperă efortul de cercetare şi muncă depus. Prin urmare, există în România de azi, ţară europeană, două sisteme de remunerare a cercetării ştiinţifice. Acest fapt vine în contradicţie cu prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, care stipulează, la art. 4, că "activitatea personalului de cercetaredezvoltare este de interes naţional". Aceeaşi lege nu condiţionează şi nu stabileşte ierarhii între cercetătorii ştiinţifici din diversele instituţii ale României moderne în care ei îşi desfăşoară activitatea. Din contră, legea invocată mai sus stabileşte clar că personalul de cercetare-dezvoltare, indiferent de structurile organizatorice în care îşi desfăşoară activitatea, beneficiază de acelaşi statut şi au aceleaşi îndatoriri. Declaraţia mea de astăzi se vrea un semnal de solidaritate cu cercetătorii istorici din muzeele României şi, în acelaşi timp, exprimarea unui deziderat de reglementare a salarizării cercetării din instituţiile muzeale, compatibilă cu cele din institutele Academiei Române, ceea ce este, în opinia mea, şi moral, şi legal. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Vă mulţumesc, domnule senator.
	În continuare, domnul senator Cătălin Mardare, se pregăteşte domnul senator Vasile Nedelcu, din partea Grupului parlamentar al PNL.
	Domnul Radu Cătălin Mardare: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Miercuri, 29 aprilie, s-a sărbătorit Ziua Veteranilor de Război. În urmă cu 107 ani, pe 29 aprilie 1902, prin Înaltul Decret Regal semnat de regele Carol I, se prevedea că "ostaşii care au luat parte la campania din anul 1877, adică aceia care au fost mobilizaţi în ziua de 29 aprilie 1877, împlinind 25 de ani la 29 aprilie 1902, se numesc veterani". De-a lungul timpului şi ca urmare a conflictelor militare la care a participat România, războaiele balcanice, Primul şi Al Doilea Război Mondial, s-au constituit mai multe forme organizatorice ale veteranilor de război. Au avut loc tentative de îmbunătăţire a cadrului juridic în raport cu evoluţia societăţii şi ţinând cont de greutăţile vieţii veteranilor şi invalizilor, fără însă ca acestea să fi fost finalizate. În timpul regimului totalitar, foştii luptători nu s-au bucurat de recunoaşterea meritelor în apărarea fiinţei naţionale, a gliei şi credinţei străbune. Eroilor în viaţă li s-au anulat toate drepturile acordate în perioada interbelică şi în primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Numai în perioada 1944-1961 au murit în închisori 43 de generali şi un număr impresionant de ofiţeri şi subofiţeri. În 1990, la 21 februarie, a luat fiinţă Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război din România, reînnodând astfel tradiţia instituită de regele Carol I. Azi, Ziua Veteranilor de Război reprezintă un prilej de a aduce omagiul şi recunoaşterea cuvenite purtătorilor unor nobile virtuţi, oameni în faţa cărora ne înclinăm cu admiraţie. Aducem omagiul nostru veteranilor, invalizilor, văduvelor de război, celor care au îndurat ororile războiului, celor care au suferit şi i-au plâns pe cei dragi, camarazi sau soţi căzuţi la datorie, celor care poartă pe trup urmele gloanţelor şi schijelor. Bravilor veterani, aleasa noastră preţuire şi recunoştinţă! (Aplauze.)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Vă mulţumesc, domnule senator.
	În continuare, domnul senator Vasile Nedelcu, se pregăteşte domnul senator Toader Mocanu, din partea Grupului parlamentar al PD-L.
	Domnul Vasile Nedelcu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Reforma în administraţie sau teoria formelor fără fond". Este bine cunoscut faptul că, în orice sistem democratic, un partid sau o coaliţie care ajunge la putere la un moment dat doreşte să controleze prin oamenii săi principalele pârghii de putere din stat, începând cu poziţiile din Guvern. Este, în definitiv, o regulă a competiţiei politice, cu o singură precizare însă: mecanismele şi regulile după care se desfăşoară acest proces într-o ţară sau alta fac diferenţa între sisteme cu instituţii mai solide şi mai eficiente decât altele. Dar, dincolo de numirile politice, explicabile pentru ca un partid să-şi poată aplica propriul program de guvernare de la un anumit nivel în jos, buna desfăşurare a instituţiilor statului ţine de competenţa fiecărui angajat în parte, care, în fond, nu are legătură directă cu programele de guvernare. Dar să revenim la oile noastre, mai exact la mult trâmbiţata reformă a administraţiei, clamată de premierul Boc şi de guvernul său şi impusă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, prin care, sub pretextul eficientizării activităţii instituţiilor publice şi al îmbunătăţirii actului managerial, sunt demişi şefii serviciilor publice deconcentrate din ministere şi ai altor organizaţii ale administraţiei publice centrale şi locale. Invocând, în numele interesului public general, recomandările Comisiei Europene de reducere a cheltuielilor bugetare, precum şi necesitatea luării unor măsuri anticriză, domnul Boc ne uimeşte în fiecare săptămână, de câteva luni de când a preluat frâiele guvernării, cu măsuri pompieristice. Fie că este vorba de aşa-zisa lege de salarizare unică a bugetarilor, fie că este vorba despre descentralizarea administraţiei, Guvernul PD-L-PSD manifestă o grabă, cel puţin surprinzătoare, de a pune în practică o serie de acte normative fără o analiză temeinică prealabilă. Cum altfel am putea caracteriza sarabanda schimbărilor la nivelul conducerilor serviciilor deconcentrate, a căror politizare este, de această dată, legiferată? În timp ce alte ţări optează pentru a numi la conducerea deconcentratelor oameni neimplicaţi politic, care şi-au probat competenţa în domeniile respective, sau experţi formaţi în timp de către partide spre a fi numiţi ulterior în administraţie, la noi nu există niciun criteriu pentru astfel de numiri. Există însă unul singur: impunerea unor oameni aşa-zişi loiali în poziţii influente în administraţie, fără a se ţine seama în vreun fel de competenţa sau experienţa lor profesională. Şi, pentru a rămâne în acelaşi registru, nu pot să nu amintesc o altă ordonanţă de guvern, privind organizarea unor structuri din cadrul Executivului, prin care s-a introdus obligativitatea semnării unui angajament de loialitate faţă de premier pentru angajaţii din cadrul Corpului de control şi din Departamentul pentru Lupta Antifraudă. "Curat murdar!" - ar spune Pristanda. Şi ar avea dreptate, fiindcă acţiunea iniţiată de premierul Boc, de a-i concedia pe cei 61 de angajaţi ai Corpului de control, eliminarea printr-o hotărâre ulterioară a condiţiei ca aceştia să aibă studii juridice şi economice, iar apoi angajarea funcţionarilor pe baza angajamentelor de loialitate, este, pur şi simplu, o bazaconie fără precedent într-o instituţie guvernamentală. Premierul a mai adăugat ceva. A înfiinţat 100 de posturi de inspectori guvernamentali în cadrul Secretariatului General al Guvernului, pe care să fie transferaţi prefecţii numiţi de Guvernul Tăriceanu, cărora li s-a luat astfel statutul de înalţi funcţionari publici. Aceasta este, în viziunea originală a domnului Boc, modalitatea de a face performanţe manageriale în condiţii de criză. Stimaţi colegi, Este limpede, chiar şi pentru cei neiniţiaţi, faptul că aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind deconcentratele nu va însemna nicidecum reformarea activităţii administraţiei. Va fi, în schimb, o cale sigură de satisfacere a clientelei politice a coaliţiei aflate la guvernare, în numele unui aşa-zis angajament de loialitate. Aş aminti, în acelaşi sens, o afirmaţie a unui cunoscut lider de sindicat care spunea: "Dependenţa politică a şefilor de deconcentrate îi va face să se comporte mafiot." Cât despre recomandarea preşedintelui Băsescu de a fi reexaminată ordonanţa cu privire la deconcentrate, aceasta nu este decât un exemplu ipocrit de imagine, cu care ne-am obişnuit de mult. Şi, pentru a rămâne în acelaşi registru, trebuie să menţionez declaraţia recentă a fostului şef al delegaţiei Comisiei Europene în România, domnul Jonathan Scheele, care a reproşat României faptul că "pare să facă paşi înapoi faţă de 2006, intrând într-un cerc vicios al numirilor politice". În acelaşi context, domnul Scheele a calificat demiterile în masă sau cu preavize de o durată absurdă drept "situaţii greu de imaginat în alte ţări ale Uniunii Europene". Consider că, pentru a putea vorbi de o reformă reală în administraţia publică, ar trebui ca forţele politice să cadă de acord asupra limitelor până la care se pot face schimbări la fiecare ciclu electoral. Altfel, există riscul de a rămâne veşnic prizonierii formelor fără fond sau, cu alte cuvinte, ai mimării respectării legilor. Vă mulţumesc.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Vă mulţumesc, domnule senator.
	În continuare, domnul Toader Mocanu, se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Puiu Haşotti.
	Domnul Toader Mocanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea Europeană - 52 de ani de pace şi stabilitate". Recent, Rompres a publicat rezultatele unui studiu realizat de două fundaţii germane din oraşul Bonn, referitor la priorităţile de acţiune ale Comunităţii Europene în privinţa membrilor săi. Persoanele incluse în acest proiect şi-au exprimat preferinţa, în primul rând, pentru dezideratul "Apropierea prin întâlnire" şi pentru imperativul "Să celebrăm Europa!". Cei 350 de participanţi la acest proiect au susţinut că toate statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să-şi stabilească, prin tratat, data de 9 mai drept zi de celebrare a Europei şi au propus ca această zi să fie liberă pentru cetăţenii săi. Iată că la 59 de ani de la Declaraţia lui Robert Schuman, din 9 mai 1950, privind crearea primei fundaţii concrete a unei federaţii europene, cetăţenii construcţiei europene sunt din ce în ce mai ataşaţi de sentimentul identităţii europene, o identitate, de altfel, ce se caracterizează prin respectul diversităţii, participare socială, concurenţă liberă şi loială, supremaţia legii şi prin primordialitatea drepturilor omului. Decidenţii politici nu au stabilit până acum o zi liberă pentru cetăţeanul european, dar au declarat ziua de 9 mai drept Ziua Europei încă din anul 1985, în cadrul Summitului de la Milano. Săptămâna aceasta vom marca, aşadar, mai bine de o jumătate de secol de pace, stabilitate, securitate, prosperitate, dezvoltare economică şi socială şi libertate. Ziua Europei este o zi a împlinirii proiectului unei Europe unite, o zi a bucuriei, dar mai ales a speranţei pentru toţi cei aproximativ 500 de milioane de cetăţeni ai săi. Aceasta în condiţiile în care Comunitatea Europeană trebuie să facă faţă unor provocări din ce în ce mai serioase: schimbări climaterice, noi ameninţări la adresa securităţii, epidemii şi multe altele. De departe însă, adevărata piatră de încercare pentru Uniunea Europeană este criza financiară, în faţa căreia trebuie să aibă reacţie rapidă Uniunea Europeană, o reacţie corectă, unitară şi puternică. Instituţiile europene au anunţat, în acest sens, că redresarea economică va constitui prioritatea absolută a Uniunii Europene. De altfel, Strategia de la Lisabona şi planul european de redresare economică stau la baza măsurilor luate la nivel comunitar pentru contracararea efectelor crizei, şi anume: flexibilizarea regulilor de acordare a ajutoarelor de stat, accelerarea prefinanţărilor, utilizarea mai flexibilă a fondurilor comunitare. Cea mai mare parte a fondurilor europene din anul următor va fi alocată măsurilor destinate creşterii economice, infrastructurii şi locurilor de muncă. În consecinţă, momentul festiv 9 mai constituie, în acelaşi timp, un bun prilej de reflecţie profundă asupra voinţei tuturor cetăţenilor de realizare a reformelor necesare modernizării întregii Uniuni Europene. Aceasta este singura cale de a ne depăşi statutul actual în cadrul Comunităţii Europene şi de a contribui activ la stabilirea şi realizarea proiectelor de pe agenda europeană. Raţiunea de a exista a Uniunii Europene a fost de la bun început una nobilă şi astăzi succesul acestui obiectiv este evident. Uniunea Europeană a asigurat timp de peste 50 de ani pacea, stabilitatea, prosperitatea pe acest continent. Acest fapt a fost realizat prin contribuţia fiecărui stat membru. Acum, când ne confruntăm cu riscuri şi provocări majore, Uniunea Europeană are nevoie, în egală măsură, de contribuţia României, iar România trebuie să fie capabilă să-şi îndeplinească acest rol. Vă mulţumesc.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Domnul senator Puiu Haşotti, se pregăteşte, în continuare, din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Dumitru Oprea.
	Domnul Puiu Haşotti: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de toate, daţi-mi voie să fiu de acord cu cele spuse în declaraţia politică de domnul senator Secăşan şi să sper că, în calitate de parlamentar al puterii, îşi va promova aceste idei, chiar şi în ciuda opoziţiei actualului ministru al culturii, cultelor şi patrimoniului naţional. Doamnelor şi domnilor, Probabil că se vor găsi printre dumneavoastră destui care să mă suspecteze de partizanat politic în selectarea exemplelor disparate pe care am încercat în prezenta declaraţie să le pun, şi sigur că vor fi îndreptăţiţi aceşti colegi. Prezenta declaraţie politică este continuarea uneia mai vechi, care nu-şi doreşte altceva decât să caute un posibil răspuns la o mai veche întrebare: în ce ţară trăim? Este o întrebare, zic eu, absolut legitimă şi este absolut obligatorie pentru toţi cei care avem pretenţia că, indiferent de orientarea doctrinară a fiecăruia, facem politică. Este totodată şi o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună fiecare cetăţean al acestei ţări, întrucât de rezolvarea ecuaţiei, subînţeleasă de amintita interogaţie, depinde binele individual şi cel colectiv al României. Această chestiune există dincolo de orice subiectivism, dincolo de orice partizanat politic, pe care eu unul mi le asum fără nicio reţinere, cu un singur amendament sau, mai degrabă, cu o precizare la care ţin foarte mult: nu doresc să-mi fie pusă la îndoială, sub nicio formă, nici buna-credinţă, şi nici bunele intenţii, în ciuda unui partizanat politic pe care toţi îl avem. Aşadar, doamnelor şi domnilor senatori, în ce ţară trăim? Cum arată ţara în care, deocamdată, preşedinte este Traian Băsescu, iar prim-ministru este Emil Boc? Răspunsuri parţiale ar putea fi date din următoarele întâmplări, să le spunem, culese, evident, aleatoriu din foarte, foarte multe altele, din realitatea nemijlocită a săptămânilor din urmă: 1. În aproape 20 de ani de la "telerevoluţia" sau de la "loviluţia" din decembrie 1989, care ne-a făcut pe noi, românii, vedetele lumii întregi, sub domnii Băsescu şi Boc, cel din urmă nefiind altceva decât mult prea umilul şi docilul scutier al voievodului de Cotroceni, noua şi nefericita emblemă a ţării pare a fi "telejustiţia", grandios spectacol mediatic menit a trage cortina peste afaceri nelămurite şi peste adevăruri incomode: apartamente, Hayssam şi multe altele. 2. Metamorfozarea tot mai apăsată a Ministerului Turismului într-un minister al propagandei sui-generis, implicând chestiunea cu sau fără rost a banului public pentru, vezi Doamne, rebrenduirea imaginii României şi, pe cale de consecinţă, pentru iluzoria convingere a lumii că între Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră este paradisul de pe planetă. Este aproape de prisos să vă mai amintesc posturile jenante, dacă n-ar fi de-a dreptul groteşti, în care s-a pus şi se pune zilnic, cu o lejeritate ce frizează inconştienţa, doamna ministru de resort, eterna divă de mucava a happening-urilor montate când în Bucovina, când pe litoral, unde s-a afişat cu o ie ţărănească şi strech de firmă drept un fel de noua "Miţa biciclista", când pe la Alba Iulia în caleaşcă habsburgică, demonstrând în cazul din urmă că nici nu i-a trecut prin minte să fie decentă într-un loc încărcat, în primul rând, de istorie românească, de la strămoşii daco-romani la Mihai Viteazul sau de la acesta la suveranii întregitori ai României, Ferdinand I şi Maria. 3. Politizarea în exces, tot cu rosturi de imagine propagandistică, a oricărui gen de sărbătoare, fie ea religioasă - aici a se vedea, de pildă, ce s-a întâmplat de Sfintele Paşti, când românilor li s-a adus lumină de pe meleagurile Mântuitorului de către un "neprihănit" om politic şi de stat al puterii, care nu are nimic, dar nimic de-a face cu ceva sfânt -, fie sărbătoare laică, 1 mai al lui Vanghelie & company, cu fum de mici pentru care s-au dat bătălii ca la Posada sau Călugăreni, cu valuri de bere şi, cât se poate de firesc, în acorduri de manele, muzichia preferată tot din raţiuni electorale - sper că doar din raţiuni electorale! - ale Partidului Social Democrat. 4. Impozitul forfetar impus de Guvernul Boc firmelor particulare va avea drept consecinţă - o spun specialiştii, nu eu - un veritabil holocaust economic, pentru că una din patru întreprinderi va da faliment şi, în marea lor majoritate, îşi vor restrânge drastic activitatea. Stimaţi colegi, Nu mai evoc sau invoc aici multe alte zeci şi zeci de exemple. Eu vreau doar să-l citez pe maestrul Victor Rebengiuc, un mare artist şi o conştiinţă pe măsură, care, zic eu, într-o manieră cât se poate de neutră, a găsit unele dintre cele mai potrivite cuvinte pentru caracterizarea situaţiei în care ne aflăm. Citez din maestrul Victor Rebengiuc, nu Hrebenciuc: "Avem un guvern de diletanţi care încearcă tot felul de măsuri, fac experimente pe spinarea noastră fără să aibă idee de ceea ce trebuie să facă, de fapt, şi prin asta induc panică în populaţie. După toate semnele, acest Guvern nu ştie să ţină volanul în mână, parcă nici n-a făcut şcoala de şoferi." În ceea ce mă priveşte, în încheiere, îmi permit să adaug: Atenţie, pietoni! Atenţie, electori! Actualul Guvern funcţionează precum maşina comunismului: nu are motor, nu are volan, dar îşi consumă toată energia la claxon. Mulţumesc.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Domnul senator Dumitru Oprea, din partea Grupului parlamentar al PD-L, se pregăteşte domnul senator Popa Cornel, din partea Grupului parlamentar al PNL.
	Domnul Dumitru Oprea: Domnule preşedinte al Senatului, Doamnelor şi domnilor colegi, Stimaţi invitaţi, Declaraţia politică de astăzi are titlul "Investiţiile în energia regenerabilă - o necesitate economică şi morală". Dincolo de problemele economice actuale, criza energetică va afecta întreaga lume şi în deceniile următoare. Ca parte a unui mediu globalizat, România trebuie să ia măsuri imediate pentru a face faţă acestei provocări a viitorului. Modelul de restructurare în domeniu, adoptat deja de ţările Uniunii Europene, presupune flexibilizarea producţiei prin utilizarea de resurse energetice variate, precum şi obţinerea unor competiţii reale pe piaţa de profil. Pentru noi, pe lângă varianta nucleară şi cea hidro, o mare şansă este dată de obţinerea energiei regenerabile prin forţa vântului. După cum probabil ştiţi, există deja proiecte de miliarde de euro pentru construirea de parcuri eoliene în Dobrogea şi în sudul Moldovei. Amploarea acestor planuri de dezvoltare ridică însă câteva probleme importante. Puse în practică, ele ar putea produce până la de patru ori mai multă energie decât capacitatea de preluare a sistemului energetic naţional. Prin urmare, Guvernul ar trebui să investească sume importante pentru dezvoltarea sistemului, înaintea investiţiilor private în parcuri eoliene de proporţii. În plus, este recunoscut faptul că energia regenerabilă presupune costuri de producţie mai ridicate decât varianta tradiţională, prin termocentrale. Pe de altă parte, Uniunea Europeană şi-a propus ca până în 2020 să-şi asigure 20% din consumul energetic prin energie regenerabilă, lucru care ne obligă şi pe noi să abordăm foarte serios acest subiect. Deşi la nivel guvernamental există disponibilitate pentru cooperare în exploatarea resursei eoliene, statul ezită să investească în extinderea sistemului energetic naţional. Dificultăţile bugetare actuale provoacă serioase constrângeri financiare, iar ezitarea decidenţilor din domeniu este de înţeles până la un punct. Şi totuşi, dincolo de problemele actuale şi de obligaţiile faţă de Uniunea Europeană, obţinerea energiei regenerabile reprezintă o necesitate presantă pentru România. Ea presupune beneficii pe termen lung atât de natură ecologică, prin diminuarea poluării, cât şi de natură economico-politică, prin asigurarea independenţei energetice. Apoi, nu trebuie uitat faptul că surplusul adus de resursa eoliană este vital pentru industria naţională odată ce aceasta îşi va relua cursul dezvoltării rapide în perioada postcriză. În privinţa costurilor, este adevărat, energia verde este mai scumpă. Fie că e obţinută din vânt sau din soare, energia regenerabilă îşi arată costurile în facturile consumatorilor, însă tocmai aceasta este marea provocare a politicienilor. În Satele Unite ale Americii, administraţia Bush a fost presată de industriaşi să nu facă nimic pentru combaterea poluării şi a încălzirii globale, pentru că ar implica importante cheltuieli. Schimbarea politicilor tradiţionale ar fi dus la restructurări în industrie şi la creşterea unor costuri de producţie. Pe de altă parte, noua administraţie Obama, cu toată societatea civilă de partea sa, a înţeles că, dacă nu se investeşte acum în energie curată, fie ea şi mai scumpă, pe termen scurt ne îndreptăm spre un dezastru sigur, resursele tradiţionale se vor termina în curând, iar umanitatea va sfârşi sufocată de propria ei inconştienţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Este nevoie de curaj şi responsabilitate politică pentru a privi mai departe decât ziua de azi. Ca parte a lumii civilizate, România nu poate să amâne planurile de dezvoltare de lungă durată. De aceea, cred că trebuie să încurajăm Guvernul să facă investiţii în domeniul energiei regenerabile imediat ce este posibil. Am convingerea că orice efort financiar în această direcţie este justificat economic şi moral, iar dacă acum avem înţelepciunea să facem ce trebuie făcut, atunci putem spera că vom obţine un lucru pe cât de simplu, pe atât de extraordinar: un viitor pentru urmaşii noştri. Vă mulţumesc.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Mulţumesc.
	Domnul senator Popa Cornel, se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Dorin Păran.
	Domnul Cornel Popa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Prezenta declaraţie politică am intitulat-o "Impozitul foarfecă". Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se referă la deja celebrul impozit forfetar pe care îl vor plăti firmele pe cifra de afaceri. L-am numit "impozitul foarfecă", impozitul care va tăia viitorul micilor afaceri. Aş dori să-mi îngăduiţi să demonstrez afirmaţia întocmai ca la şcoală. Economia românească trebuie stimulată. Firmele mici şi mari din România reprezintă economia ţării şi, nu în ultimul rând, un impozit forfetar pe vreme de criză, când multe societăţi comerciale şi-au declarat suspendarea activităţii sau sunt în faliment, este o măsură care nu numai că nu stimulează economia, ba chiar îngroapă, pur şi simplu, firmele româneşti. În concluzie, economia ţării va fi chinuită, sugrumată şi, în cele din urmă, îngropată cu victimele sigure ale "impozitului foarfecă". Onorabili colegi, Mi-ar plăcea să spun cu satisfacţie, ca la o problemă şcolară de matematică, quod erat demonstrandum, adică am demonstrat ceea ce era de demonstrat. Mi-e teamă însă că aici avem o problemă de logică, logica guvernanţilor noştri în legătură cu ceea ce ar trebui să însemne salvarea României din criză. Eu înţeleg disperarea acestora, dar refuz să fiu de acord cu decizii disperate care, în loc să rezolve o problemă, nasc altele mult mai mari. Citeam zilele trecute în presă părerea specialiştilor în economie despre noul impozit şi am reţinut o expresie: "preistoria economiei". Astfel descriau ei perioada din care pare desprins acest nou bir. Tot presa a accentuat efectele impozitului, respectiv faptul că în luna aprilie au fost depuse la Registrul Comerţului peste 5.700 de solicitări de suspendare temporară a activităţii, de dizolvare şi de radiere. Mulţi dintre administratorii firmelor care au solicitat acest lucru s-au grăbit să scape de afaceri înainte de 1 mai, dată de la care se aplică impozitul forfetar. Aşadar, domnilor guvernanţi, aveţi în vedere că ţara asta trebuie să şi trăiască. În măsura în care vă doriţi să mai aveţi ce guverna, faceţi-vă datoria sau, dacă aceasta este peste puterile dumneavoastră, plecaţi, pentru că nu există cale de mijloc! Vă mulţumesc. (Aplauze.)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Vă mulţumesc.
	Vă rog, domnule senator Păran, aveţi cuvântul. Se pregăteşte domnul senator Emilian Frâncu, urmat de domnul senator Gheorghe David.
	Domnul Dorin Păran: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori, Declaraţia mea politică se numeşte "Semnificaţia istorică a zilei de 9 mai". Ziua de 9 mai este o dată cu multiple semnificaţii istorice pe care nu trebuie nicidecum să le uităm sau să le ignorăm. Pe de o parte, la 9 mai sărbătorim ziua independenţei României în urma războiului din anii 1877-1878. Acest război a implicat, la acea vreme, conflictul între două mari puteri aflate în vecinătatea Principatului Român, şi anume Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman. Principatele Române se aflau sub suzeranitatea Imperiului Otoman şi sub protectoratul Imperiului Ţarist. Curajul şi devotamentul cu care românii au luptat în război au făcut ca aceştia să primească cuvinte de laudă atât din partea presei româneşti, cât şi din partea presei străine. Mai mult decât atât, personalităţi europene, de la diplomaţi, oameni politici, până la ofiţeri, au apreciat în repetate rânduri efortul soldaţilor români. Odată cu încheierea ostilităţilor militare, la congresele de la San Stefano şi Berlin, prin Tratatul de pace de la San Stefano a fost recunoscută independenţa Principatelor Unite Române, a Serbiei şi a statului Muntenegru. Bulgaria a devenit autonomă. Marile Puteri s-au simţit lezate de Tratatul de pace încheiat la San Stefano, motiv pentru care a urmat un nou congres, la Berlin. La Congresul de la Berlin a fost recunoscută independenţa României, în a cărei componenţă intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea, până la linia de la est de Silistra. Obţinerea independenţei românilor le-a conferit strămoşilor noştri încredere şi o repoziţionare favorabilă în zona balcanică. Data de 9 mai reprezintă în reperele istoriei şi momentul capitulării Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial şi, implicit, sfârşitul operaţiunilor militare pe continentul european. Asta după ce timp de şase ani aproape toate statele europene fuseseră angrenate în acest conflict dureros şi nimicitor. Încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europă distrusă din punct de vedere material, frământată de puternice crize politice şi divizată prin "Cortina de fier" în două mari blocuri: est şi vest. Apare în acest context un puternic curent înspre o politică internaţională care să fie capabilă să oprească o a treia conflagraţie mondială şi să consolideze Europa, din punct de vedere economic, în faţa Statelor Unite ale Americii şi a URSS. Nu în ultimul rând, în fiecare an la 9 mai se sărbătoreşte Ziua Europei, pentru a marca declaraţia istorică făcută la 9 mai 1950 de către ministrul francez de externe Robert Schuman, prin care propunea o colaborare economică între cele două puteri europene vechi rivale, Franţa şi Germania, tocmai pentru a elimina viitoare posibile conflicte între ele. Dând curs apelului ministrului francez Schuman, şase ţări - Belgia, Franţa, Republica Federală Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda - au semnat la 18 aprilie 1951 Tratatul de la Paris privind prima dintre Comunităţile Europene, Comunitatea Economică a Cărbunelului şi Oţelului. Ulterior, cele şase state au decis să edifice o comunitate economică bazată pe patru piloni importanţi: libera circulaţie a persoanelor, libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a serviciilor şi, nu în ultimul rând, libera circulaţie a capitalurilor. În 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înfiinţată Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene, Uniune din care şi ţara noastră face parte de doi ani de zile. Uniunea Europeană a fost şi este o organizaţie a ţărilor europene, dedicată creşterii integrării economice şi întăririi cooperării între state. Uniunea Europeană are mai multe obiective. În special, ea încearcă să promoveze şi să extindă cooperarea dintre membri în unele regiuni, inclusiv în probleme economice, sociale şi legate de comerţ, politică externă, securitate şi probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost implementarea uniunii economice şi monetare, care a stabilit o singură monedă pentru membrii Uniunii Europene - moneda euro. Abilitatea Uniunii Europene de a-şi atinge obiectivele a fost limitată de neînţelegeri între statele membre, probleme economice şi problemele politicii externe. Pentru cele 27 de state şi cele 470 de milioane de oameni, Uniunea Europeană înseamnă azi mai puţine frontiere, mai multe oportunităţi, o Europă mai curată, studii în străinătate, egalitate de şanse şi, nu în ultimul rând, securitate, justiţie socială şi pace socială. Vă mulţumesc.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Vă mulţumesc, domnule senator.
	Are cuvântul domnul senator Emilian Frâncu şi se pregăteşte domnul senator Gheorghe David.
	Domnul Emilian Valentin Frâncu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Ţara arde-n criză, babele guvernării se piaptănă". Ipocrizia sărbătoririlor de "Unu Mai Muncitoresc" a îmbrăcat şi anul acesta veşminte scoase din dulapul cu naftalină ideologică al garderobelor de partid şi de stat. Numai că, spre deosebire de anii trecuţi, pomana de acum a fost mai puţină, chifla a fost ceva mai tare, micul a fost vizibil mai mic, iar muştarul parcă s-a scurs pe mâini, diluat cu apă chioară. "Criză, criză, dar nu o să stăm, tocmai noi, să jelim. Acum e momentul să le arătăm românilor că putem fi cel puţin la fel de joviali ca în trecut.", şi-au spus, probabil, reprezentanţii guvernării bicefale. Şi s-au răspândit ca potârnichile, de la Mamaia până în Maramureş, ca să gâdile electoratul cu ziceri care mai de care mai măgulitoare la adresa seriozităţii, hărniciei, bunătăţii, curăţeniei, înţelepciunii, priceperii, patriotismului şi românismului celor de prin părţile locului. Sub privirile atente ale SPP-iştilor, guvernanţii au călărit armăsari, au jucat fotbal, tenis, riţi-piţi, au dat pe jgheab păhăruţul cu răchie, ţuică, palincă sau horincă, au dănţuit, au horit, s-au pozat cu poporul, au dat autografe, au făcut şi au stat în toate felurile şi, mai ales, au ţinut discursuri în care le-au spus oamenilor simpli că ei, şefii de partid, de ţară, de ministere şi de alte instituţii, nu s-au dus acolo ca să politizeze sărbătoarea câmpenească. În tot acest timp, de luni până vineri, mii de firme mici se închid din cauza hapsânului impozit forfetar, zeci de mii de salariaţi îşi pierd locurile de muncă, sute de mii de lei, în fiecare localitate, nu mai pot fi colectate la taxe şi impozite, iar milioane de români trăiesc din ce în ce mai preocupaţi de grija zilei de mâine. O ţară tristă, lovită de criză, unde numai guvernanţii îşi caută şi îşi găsesc motive de bucurie. Frustrarea lor a luat sfârşit, au izbutit să ajungă din nou la putere, şi-au văzut visul cu ochii, apar la televizor şi au cărţi de vizită cu antet şi cu stema României. Restul nu mai contează... În ciuda optimismului afişat de mai-marii celor două partide, românii înţeleg fără nicio urmă de îndoială că au fost înşelaţi, că micii, berea şi muştarul electoral de anul trecut le-au adus mafoamea în fruntea bucatelor şi că masa e goală, din ce în ce mai goală, fiindcă mafoamea nu ştie cum să facă treburile să meargă. Aşa-zisele măsuri anticriză ale actualilor guvernanţi adâncesc criza şi o fac din ce în ce mai urâtă. Ţara arde, iar babele guvernării se piaptănă, aşteptând ca oglindaoglinjoară să le spună că dumnealor sunt cele mai frumoase din ţară. Vă mulţumesc.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Rog colegii din grupul liberal să acorde atenţia cuvenită intervenţiilor propriilor colegi. A fost o intervenţie foarte importantă şi ar fi păcat să nu fi fost atenţi la cele spuse de colegul dumneavoastră. Vă mulţumesc foarte mult.
	Are cuvântul domnul senator Gheorghe David şi se pregăteşte domnul senator Nicolae Dobra.
	Domnul Gheorghe David: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi este intitulată "Pledoarie pentru viaţă". Cu peste patru decenii în urmă, sub egida UNESCO, s-a desfăşurat la Paris un colocviu consacrat împlinirii a zece ani de la trecerea în nefiinţă a doi corifei ai ştiinţei şi gândirii secolului al XX-lea. Este vorba despre Albert Einstein şi Teilhard de Chardin, primul, un ilustru fizician, cel de-al doilea, geolog, paleontolog şi antropolog, dar, mai presus de orice, filozof şi teolog. Reuniunea s-a bucurat de prezenţa celor mai reprezentativi oameni de ştiinţă şi cultură de pe toate meridianele lumii, printre care numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel. În alocuţiunea sa intitulată "Ştiinţă şi sinteză", biologul britanic Sir Julian Huxley a început prin a spune că "trăim o epocă de criză", adăugând apoi că, "dacă vom lăsa ca lucrurile să meargă de la sine, atunci în 1999 - an în care majoritatea populaţiei actuale a pământului va fi încă în viaţă - omenirea va fi în plin dezastru". Printre cauzele care prefigurau o astfel de evoluţie, el a menţionat "aberaţia economică, care ne face să preferăm cantitatea obiectelor materiale, şi nu calitatea satisfacţiilor umane", şi "aberaţia biologică, ce constă în reproducerea nelimitată a speciei umane. Din cauza ei, lumea din 1999 va fi mult mai dură pentru copiii noştri". Iată, suntem la zece ani după anul de referinţă menţionat de Julian Huxley, iar previziunile sale sunt în cea mai mare parte confirmate: încă nu conştientizăm suficient că omenirea, în întregul ei, traversează cea mai mare criză economică, în contextul globalizării, iar populaţia planetei se apropie de dublul celei existente atunci. Abia şoptit însă, se vorbeşte şi despre criza morală care ne-a cuprins, dar asupra acestui lucru vă voi reţine atenţia cu câteva rânduri mai jos. În 1972 s-a desfăşurat la Bucureşti Congresul mondial asupra populaţiei. Dacă nu mă-nşeală memoria, a fost primul consacrat acestui subiect. S-a vorbit cu acest prilej despre dezechilibrul foarte mare existent între creşterea numărului de locuitori în ţările lumii a treia - cum li se spunea atunci ţărilor sărace din Africa, Asia şi America de Sud - şi declinul populaţiei în ţările puternic industrializate, o realitate pregnant vizibilă în momentul de faţă inclusiv în România. Consecinţe: din cauza permisivităţii, constatăm migrarea tot mai puternică a populaţiei dinspre ţările eufemistic numite "emergente", în cea mai mare parte a fostelor colonii, spre ţările vest-europene şi Statele Unite ale Americii. Pe cale de consecinţă, din cauza deosebirilor majore existente între emigranţi şi populaţia autohtonă, de cultură, rasă, religie etc., se înregistrează frecvent conflicte interetnice şi rasiale. Au mai fost şi alte reuniuni, la nivel planetar, consacrate dezvoltării, de data aceasta într-o sintagmă nouă, "dezvoltare durabilă", cum ar fi: Stockholm, Rio de Janeiro, Cairo, Berlin, Kyoto, Johannesburg etc. Nu insist asupra celor ce s-au discutat şi asupra rezoluţiilor adoptate, subliniez însă şi insist asupra unui lucru: Din documentele finale, adoptate şi semnate de liderii statelor participante, nu rezultă ca aspectelor de ordin moral să nu li se fi acordat o atenţie deosebită. Se trece cu o condamnabilă uşurinţă peste faptul că omul - indiferent de ţara în care trăieşte şi indiferent de statutul său social - este o alcătuire de materie şi spirit şi că spiritul, exprimat prin comportamente, atitudini, mod diferit de a gândi, credinţă etc., este componenta decisivă a fiinţei umane. În 1990, capitala Norvegiei, Oslo, a fost gazda primului congres mondial intitulat Pro-Vita. Aceasta este o asociaţie civică a cărei principală preocupare este să promoveze valorile vieţii şi ale familiei tradiţionale. La lucrările congresului a participat din România şi regretatul poet şi om politic Ioan Alexandru. Datorită lui şi a altor personalităţi din lumea clerului - indiferent de cultul slujit -, au fost puse bazele Asociaţiei Pro-Vita România, care, în momentul de faţă, are filiale în principalele oraşe ale ţării. Misiunea asociaţiei este să ocrotească copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familie. Scopurilor sale li s-au alăturat şi alte numeroase organizaţii nonguvernamentale şi fundaţii. Însă despre complexitatea acestei problematici voi vorbi într-o declaraţie viitoare. Mulţumesc.
	Domnul Mircea Dan Geoană: Mulţumesc domnului senator Gheorghe David.
	În continuare, domnul senator Nicolae Dobra şi se pregăteşte, ultimul înscris pe lista de vorbitori astăzi, domnul senator Gabriel Mutu.
	Domnul Nicolae Dobra: Domnule preşedinte, Stimate colege şi stimaţi colegi, Declaraţia mea se intitulează "Festivalul Internaţional «Lucian Blaga» - ediţia a XXIX-a". Colegii mei, domnul Păran, chiar şi colegul meu, domnul David, şi alţi colegi au amintit de ziua de 9 mai ca despre o zi foarte importantă atât pentru Europa, cât şi pentru naţiunea română. Este vorba de repere istorice importante în care s-au întâmplat evenimente cu semnificaţie deosebită pentru noi şi pentru întreaga Europă, dar eu vreau să vă reamintesc că în aceeaşi dată s-a născut marele poet şi filozof Lucian Blaga, omul de cultură care a reprezentat şi va reprezenta, pentru români şi pentru România, să nu spunem un reper istoric, ci de cultură, care va transcende timpurile. De asemenea, Blaga, prin activitatea lui diplomatică, reprezintă un model pentru reprezentanţii culturali ai României de astăzi. Dacă îi vor urma exemplul, aceştia vor face multă propagandă şi multe acţiuni de cunoaştere a României în afară. Eu vreau să vă spun că la Sebeş se desfăşoară această festivitate. O mână de oameni de ispravă, profesori universitari din, să spunem, stabilimentele culturale Cluj şi Sibiu, au pornit această acţiune acum 29 de ani, când încă nu se vorbea despre toată dimensiunea acestuia sau se vorbea încă destul de încet, şi au avut curajul de a deschide acest festival care s-a desfăşurat cu rigurozitate şi regularitate în fiecare an. Suntem la cea de-a XXIX-a ediţie, este vorba despre o ediţie deosebită, pentru că suntem de câţiva ani într-un sistem de activitate şi naţională, şi internaţională. Cu toate acestea, cei din această zonă suntem nemulţumiţi pentru că Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului se implică foarte puţin în desfăşurarea acestui festival şi considerăm că atât Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului, cât şi Ministerul Afacerilor Externe, al cărui reprezentant Blaga a fost o perioadă, şi nu foarte mică, ar putea să dea o dimensiune naţională şi internaţională mai mare acestui festival care să-l ducă de pe teritoriul ţării şi în afara ei. Nu ar fi decât un aspect bun pentru România. Noi vă aşteptăm pe data de 8-9 mai la Sebeş, la desfăşurarea acestei ediţii a "Zilelor Blaga", şi este un program pe care îl găsiţi pe site-ul Primăriei Sebeş, eu îl am, dar nu îl pot prezenta acum. În cele două zile, 8-9 mai, vom fi prezenţi la statuia lui Lucian Blaga din Lancrăm, vom fi prezenţi în Casa de Cultură din Sebeş, la Alba Iulia, astfel încât să se cuprindă principalele momente ale desfăşurării acestui festival. Noi vă aşteptăm pe 8-9 mai la Sebeş să participaţi şi să fiţi alături de noi la desfăşurarea acestui important festival naţional şi internaţional. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)(Textul integral al declaraţiei politice prezentate parţial în plen se găseşte mai jos)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Mulţumim domnului senator.
	În încheierea declaraţiilor politice, domnul senator Gabriel Mutu.
	Domnul Gabriel Mutu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Cantitate minus calitate egal futilitate". Prin aceasta nu vreau să spun altceva decât că oferirea unor servicii publice lipsite de calitate nu are nicio valoare. Vorbesc acum, în primul rând, în calitate de beneficiar al acestor servicii. Furnizorul, pentru cantitatea pe care ne-o oferă, primeşte o sumă de bani, dar ar trebui ca de-acum înainte furnizorii să ştie că drepturile sunt complementare cu obligaţiile. Prin urmare, va trebui să-i determinăm să ofere toate serviciile la un anumit nivel de calitate stabilit prin lege. Nu este posibil ca în secolul XXI cetăţenii acestei ţări să nu beneficieze în mod adecvat de pe urma serviciilor pe care le plătesc cu regularitate. Astăzi voi avea în vedere o problemă pe care am identificat-o în special în urma întâlnirilor avute cu cetăţenii din colegiu, o problemă pentru a cărei rezolvare voi conlucra cu toate persoanele interesate, şi vă asigur că numărul acestora este foarte mare. Majoritatea oamenilor care locuiesc la bloc se confruntă aproape dintotdeauna cu această chestiune. Din păcate, oamenii s-au obişnuit cu acest lucru şi deja pentru foarte mulţi a căpătat valenţe de normalitate. Dar nu, stimaţi colegi, ceea ce se întâmplă în legătură cu furnizarea apei calde nu este ceva normal. Nu este normal să plăteşti un serviciu care nu îţi este furnizat în condiţii optime. Care este justificarea pentru care un locatar de bloc trebuie să plătească un număr de metri cubi de apă caldă, dacă o parte din această cantitate a fost furnizată la o temperatură nedorită? Vi se pare normal ca un cetăţean, când deschide robinetul de apă caldă, să fie nevoit să aştepte mai bine de cinci minute până când apa începe să se încălzească? Cinci minute în condiţiile în care sunt mai mulţi oameni care fac această operaţiune simultan, în caz contrar eşti nevoit să stai zece minute. Cine plăteşte cetăţeanului timpul pe care îl pierde astfel? Aveţi dreptate, stimaţi colegi, nimeni! Se vorbeşte, în ultima perioadă, şi în ţara noastră despre dezvoltarea durabilă. Ni se spune cum să consumăm raţional resursele, astfel încât generaţiile viitoare să poată beneficia şi ele de ceea ce beneficiem noi astăzi. Sunt total de acord cu acest punct de vedere. Deunăzi citeam pe site-ul unui astfel de furnizor că un robinet defect din care curge o picătură pe secundă duce la o pierdere de 16 litri de apă în 24 de ore. Aş sugera să se calculeze totodată şi câţi litri de apă se pierd în minutele în care aşteptăm încălzirea ei. Cred că ar fi interesant de ştiut. Oamenii s-au familiarizat în timpul perioadei comuniste cu probleme şi mai mari în ceea ce priveşte tema abordată. Ne aducem cu toţii aminte că, de foarte multe ori, chiar lipsa apei calde devenise o banalitate, ceva ce se petrecea aproape zilnic. Astfel furnizorii au considerat că nu mai este nicio problemă dacă un client aşteaptă câteva minute până să primească apa caldă. Dar nu, acest lucru nu mai poate fi îngăduit! Cu toate acestea, problema timpului pierdut cu această operaţiune "complicată" trece, de cele mai multe ori, în plan secund. Şi asta pe bună dreptate, pentru că principala injustiţie care se face este aceea că, în pofida faptului că oamenii beneficiază de apă rece, timp de câteva minute ei sunt obligaţi să plătească apă caldă. Şi iată cum, primind ceva, omul este înregistrat că a consumat altceva. Şi, evident, plăteşte ca atare. Tot o meteahnă preluată din timpul regimului comunist este sistemul de plată pauşal. Cu acest lucru nu mai putem fi de acord. Este o dovadă a anacronismului. Plata utilităţilor, indiferent de natura acestora, trebuie să se facă pe baza unui sistem de înregistrare a consumului, individual, pe unitatea locativă. În plus, consumul realizat trebuie dovedit de cel care furnizează respectivul serviciu şi cere bani, şi nu de cel care beneficiază. De aici rezultă şi obligaţia primului de a monta gratuit aceste dispozitive de înregistrare. Deşi majoritatea oamenilor şi-au instalat apometre, acestea, să o spunem drept, nu au calitatea de a fi decât nişte simple debitmetre. Cu alte cuvinte, măsoară doar cantitatea de apă care curge, neavând şi o componentă care să identifice, de exemplu, temperatura apei consumate. De ce? Ar fi fost complicat? Nicidecum, dar aşa este în avantajul furnizorilor. Ei bine, ne-am săturat să fie în avantajul furnizorului, trebuie ca, de-acum înainte, să mai fie şi în avantajul utilizatorului. Sunt convins că oamenii ne-au votat pentru a le reprezenta interesele. Eu voi face toate demersurile necesare pentru a-i face, în primul rând, pe cetăţeni să conştientizeze această problemă, iar pe furnizori să o elimine. Această declaraţie politică este doar un prim pas, un prim demers prin care am dorit să atrag cât mai mulţi oameni cu putere de decizie în vederea rezolvării unei nereguli. În cele din urmă, ţin să precizez că, de fiecare dată când voi identifica astfel de nedreptăţi, mă voi prezenta la tribuna Senatului pentru a le developa, din dorinţa de a reda o imagine cât mai reală. Numai prin conştientizarea problemelor vom putea începe rezolvarea lor. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
	Domnul Mircea Dan Geoană: Mulţumesc.
	Doresc să vă informez că următorii colegi au depus în scris declaraţiile politice de astăzi: doamna senator Doina Silistru, domnul senator Marius Necula, domnul Ovidiu Marian, domnul senator Traian Constantin Igaş, doamna senator Sorina Luminiţa Plăcintă, domnul senator Ovidius Mărcuţianu. Ele sunt considerate ca făcând parte din declaraţiile politice oficiale ale plenului Senatului României de astăzi, 4 mai anul curent.
	Următoarele declaraţii politice au fost consemnate conform materialelelor depuse de senatori la secretariatul de şedinţă.
	Doamna Doina Silistru: Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "3 Mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei". La 23 decembrie 1993 Adunarea Generală a UNESCO a declarat ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Ideea acestei acţiuni a apărut la Conferinţa Generală UNESCO, care, printr-o "Rezoluţie din 1991 asupra promovării libertăţii presei în lume", a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice. Conferinţa a transmis Adunării Generale dorinţa statelor membre UNESCO de a declara ziua de 3 mai drept Zi Mondială a Libertăţii Presei. Ziua în cauză are, în primul rând, menirea de a susţine dreptul la libera exprimare, menţionat în articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Avem cu toţii datoria de onoare să protejăm, cât ne stă în putinţă, libertatea de exprimare a jurnaliştilor. Mesajul zilei de 3 mai este acela că jurnaliştilor din întreaga lume trebuie să le fie garantat dreptul de a informa opinia publică în mod deschis şi fără teamă. În toată lumea au loc în această zi manifestări la care participă jurnalişti, analişti ai fenomenului mediatic şi politicieni. Aceasta este ziua în care se celebrează principiile fundamentale ale libertăţii presei. Chiar dacă în multe ţări jurnaliştii sunt privaţi de libertate sau chiar ucişi doar pentru că au ales să spună adevărul, a fi jurnalist reprezintă un efort susţinut de imperativul de a descoperi şi a spune adevărul, de a demasca nedreptatea şi încercarea unei minorităţi de a înregimenta majoritatea în favoarea propriilor interese. Presa este un mijloc de informare tipărit, care propune cele mai diverse informaţii despre evenimentele care se produc în lume, despre politică, investigaţii, ştiinţe, sport etc. A patra putere în stat a societăţii moderne - presa - exprimă forţa democraţiei de apărare a drepturilor omului, de eclerare a societăţii nocive, de combatere a corupţiei, ca voce distinctă şi autorizată în peisajul pluralismului şi confruntărilor de idei. În întreaga lume marcarea zilei de 3 mai contribuie la informarea opiniei publice în legătură cu violarea dreptului la libertatea de expresie, precum şi la comemorarea curajului şi profesionalismului jurnaliştilor ucişi, răniţi şi încarceraţi în timpul exercitării profesiei. Libertatea presei reprezintă o piatră de hotar a drepturilor fundamentale ale omului şi o garanţie pentru alte drepturi. Ea încurajează transparenţa şi buna guvernare şi consolidează statul de drept. În România Ziua Mondială a Presei se sărbătoreşte pentru al zecelea an consecutiv. În 2000, în cadrul programului Freedom of Expression - FreeEx Romania, Agenţia de Monitorizare a Presei - AMP, în colaborare cu Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de Exprimare (APPLE) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), a iniţiat celebrarea zilei libertăţii presei şi în ţara noastră. Ziua Mondială a Libertăţii Presei există pentru a recunoaşte sacrificiile făcute pentru libertatea presei şi pentru a demonstra guvernelor unor astfel de ţări că libertatea de exprimare este un drept de necontestat. Chiar dacă, uneori, au fost şi interpretări greşite ale libertăţii de exprimare, în sensul că presa a creat unele conflicte în mod gratuit, trebuie ca fiecare dintre ziarişti să înţeleagă exact acest drept câştigat. Aceştia au datoria să transmită cetăţeanului greşelile şi felul cum ele au fost îndreptate, împlinirile şi neîmplinirile, dar toate acestea în spiritul adevărului.
	Domnul Marius Gerard Necula: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Virusul H1N1 nu are frontiere". O nouă ameninţare, de data aceasta biologică, este la graniţele României: virusul H1N1, cunoscut acum sub numele de "virusul porcin", rămas în istorie sub denumirea de "gripa spaniolă". Având punctul de plecare în Mexic, ţară în care numărul persoanelor care au fost infectate a depăşit trei sute, după declaraţiile oficiale ale preşedintelui acestei ţări, aceasta a devenit o ameninţare internaţională. Americanii au decretat stare de urgenţă sanitară, închizând aproximativ 300 de şcoli, după ce au fost confirmate 20 de cazuri de gripă porcină. Acest tip nou de gripă s-a propagat deja în 13 ţări, dintre care 6 europene şi 5 de pe continentul american. Virusul este o combinaţie între virusul gripal uman obişnuit şi virusul porcin, care a suferit o mutaţie întâlnită la un interval de 70-100 de ani. Virusul este atât de periculos pentru că nu se transmite prin consumarea cărnii infestate, ci prin aer, de la om la om sau de la animal la om, având astfel un puternic caracter pandemic. O altă caracteristică este dată de faptul că s-au îmbolnăvit preponderent persoanele tinere cu vârste între 25 şi 45 de ani, ceea ce arată duritatea acestei mutaţii virale. Răspândirea agresivă a virusului a făcut ca OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) să ridice gradul de alertă de la 4 la 5, pe o scară până la 6. Gradul 5 înseamnă o pandemie iminentă. "Toate ţările trebuie imediat să-şi activeze planul de pregătire pentru pandemie.", declara săptămâna trecută doctorul Margaret Chan, directorul general al OMS. Este surprinzător că aşa-numitul "virus porcin" nu a putut fi izolat până acum la porci, ci numai la oameni. Există temerea ca acest virus să fi fost "alertat" artificial în laboratoare, din cauza structurii extrem de complexe şi neobişnuite, formată dintr-o combinaţie între două gene ale virusului gripei porcine nord-americane, două segmente genetice din cel eurasian şi gena hemaglutinei (HA). "Este prima oară când vedem o tulpină aviară, două tulpini porcine şi o tulpină umană la acelaşi virus", a declarat purtătorul de cuvânt al centrelor americane de control şi prevenire a bolilor, Dave Daigle. Conform declaraţiilor profesorului Adrian Streinu-Cercel, gripa umană cu tulpină de origine porcină se manifestă ca o gripă obişnuită, persoana infestată cu acest virus acuzând o stare febrilă avansată, 39-40 de grade Celsius, alterarea stării generale, dureri musculare şi articulare. Cu toate că până acum în România există doar suspiciuni, nefiind certificat niciun caz de gripa porcină, este neapărat necesar ca autorităţile să fie mai active decât până acum. Simpla circulaţie a hârtiilor, şedinţe, videoconferinţe şi efectuarea supravegherii fără măcar un termometru cu infraroşu, care poate detecta de la distanţă starea febrilă excesivă a unei persoane, nu reprezintă o acţiune coerentă a autorităţilor centrale şi locale. Iniţiativa ministrului sănătăţii de a crea un comitet de criză pentru punerea în practică a măsurilor antigripă este un gest salutar, dar sunt foarte importante implicarea şi responsabilizarea autorităţilor locale, pornind de la primării, până la medicii şi asistenţii epidemiologici care trebuie să efectueze triajele. Pe lângă o minimă dotare şi existenţa unor protocoale clare de acţiune, este necesară informarea corectă, profesională de către autorităţi a populaţiei cu privire la măsurile de prevenţie recomandate în asemenea situaţii. Se impune şi producerea şi prezentarea de spoturi video şi audio care să inducă recomandările Ministerului Sănătăţii, valabile la prevederile oricărui tip de infecţie. De asemenea, este importantă implicarea medicilor de familie şi a cadrelor didactice în efortul de informare. Într-o asemenea situaţie este de preferat să sporim acţiunile de prevenţie, fără a panica populaţia, decât să combatem un virus deja instalat. În concluzie, solicit autorităţilor centrale şi locale acordarea priorităţii zero în organizarea şi derularea acţiunilor de prevenţie, cu predilecţie în zona aeroporturilor şi graniţelor cu ţările terţe. Vă mulţumesc.
	Domnul Ovidiu Marian: Declaraţia mea politică se intitulează "Impozitul forfetar - aşa cum este în realitate". Ideile puse în circulaţie de mass-media pe marginea impozitului forfetar sunt complet false. Problema este cu atât mai gravă cu cât o mare parte a oamenilor care lucrează în sectorul privat au fost îndemnaţi să creadă că Guvernul PD-L-PSD a introdus biruri noi care fac rău micilor întreprinderi. Trebuie precizate următoarele lucruri: 1. Aşa-numitul impozit forfetar nu este un impozit nou! Impozitul forfetar e, de fapt, o limită sau un prag minim de plată a impozitului. Asta înseamnă că firmele vor plăti ca şi până acum impozitul de 3% din venituri (microîntreprinderile) sau de 16% din profit (celelalte firme). Impozitul forfetar stabileşte însă că nimeni nu va plăti mai puţin de 500 de euro (plafonul minim). 2. Dacă o firmă are de plătit un impozit anual de 1.000 de euro, ea va plăti, mai întâi, plafonul minim de 500 de euro şi, apoi, diferenţa de până la 1.000 de euro. Prin urmare, plafonul de 500 de euro stabilit de impozitul forfetar nu e ceva în plus şi nu se adaugă la plata impozitului. De ce a fost introdus mecanismul pe care îl numim impozit forfetar? a) pentru că este echitabil faţă de plătitorii de impozite; Angajaţii plătesc, în general, impozite de 30% din salarii, adică 16% impozit pe venit şi 17% contribuţii sociale. În acelaşi timp, există patroni care nu plătesc nimic, pentru că au firme pe care le declară fără profit şi în care transferă diferite cheltuieli personale (casă, întreţinere, maşină, telefon). b) introducerea impozitului forfetar va face ca orice firmă să plătească un minimum de 500 de euro pe an, adică în jur de 180 de lei noi pe lună. Această sumă e uşor de plătit. Ea este egală cu suma pe care o plăteşte un angajat cu salariul minim pe economie la contribuţii sociale. 3. Este puţin probabil ca o firmă să nu poată plăti această sumă redusă. Vor exista firme care nu au, de fapt, activitate şi care vor fi radiate sau îşi vor suspenda activitatea. Aceste firme vor dispărea, dar ele sunt firmele care, oricum, nu desfăşurau nicio activitate. 4. Nicio firmă cu activitate reală nu va da faliment din cauza impozitului forfetar. Statul nu ia bani în plus firmelor, ci se asigură de plata unei părţi din impozitele pe care firma trebuie să le plătească oricum. Vor dispărea firmele-paravan sau firmele fără niciun fel de activitate. Sistemul fiscal va deveni mai corect faţă de oamenii care îşi plătesc în mod cinstit impozitele. 5. Sistemul forfetar nu este o invenţie a Guvernului român, ci un sistem practicat în multe state ale lumii, printre care Franţa, Spania şi Polonia. Această măsură fiscală va contribui la o reaşezare corectă a taxei forfetare minime faţă de contribuabilul român.
	Domnul Traian Constantin Igaş: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori, Declaraţia mea politică se intitulează "CFR - Cheltuieli Fără Responsabilitate", pentru că, odată cu ministeriatul domnului Orban, CFR a încetat să mai aibă vreo legătură cu căile ferate. Din acel moment, la CFR nu regăsim decât o încrengătură politică al cărei principal scop este să beneficieze de salarii cât mai mari din banii publici. Angajaţii căilor ferate trebuie să cunoască adevărul: domnul Orban a fost un acar slab. În pofida faptului că actualul ministru lăsase la plecarea sa, în 2007, cele trei companii CFR pe profit, ministrul liberal nu a făcut altceva decât să schimbe macazul, şi, evident, într-o direcţie cât se poate de păguboasă - păguboasă, în egală măsură, atât pentru angajaţii CFR, cât şi pentru beneficiarii serviciilor acestei companii. Vreau să afirm răspicat că, deşi 80% din veniturile CFR pe anul 2008 au fost de la bugetul de stat, această companie are, în prezent, datorii uriaşe şi tot 80% din veniturile CFR s-au consumat pe plata salariilor. Aşa ceva nu poate apărea ca fiind logic la prima vedere. Din păcate, vorbim de o practică întâlnită în mai toate ministerele care au fost conduse după 2007 de membri ai PNL. Cu alte cuvinte, cea mai mare pondere a acestor cheltuieli a fost datorată salariilor şi primelor acordate nejustificat anumitor persoane apropiate fostului partid de guvernământ. Stimaţi colegi, Cu tristeţe vă spun că am observat şi faptul că revolta angajaţilor din CFR a fost rezultatul unor neînţelegeri, mai bine spus al unor manipulări abile. Contextul în care ne aflăm este unul care îi defavorizează, în primul rând, pe angajaţii companiei. Este evident că principalii lideri sindicali doresc să dea impresia de activism. Acesta este, practic, motivul real pentru care au schimbat, surprinzător aş putea spune, cursul discursurilor pe care le-au purtat cu ministrul Berceanu în ultimele luni. Oare este o simplă coincidenţă faptul că greva a fost declanşată în timpul plecării ministrului în Cehia? Dacă liderii sindicali au preferat să îi dezinformeze pe cei pe care îi reprezintă, noi vom face tot posibilul ca aceştia din urmă să înţeleagă care au fost raţiunile Guvernului atunci când a hotărât să scadă 20% din fondul de salarii. Guvernul Boc nu a vrut altceva decât să elimine o nedreptate socială, o inechitate prin care oamenii competenţi câştigă puţin, iar ceilalţi sunt recompensaţi, pe nedrept, cu sporuri şi prime. De asemenea, tot aceşti oameni trebuie să ştie că informările pe care le-au primit de la sindicate sunt în mare parte neadevăruri. Un exemplu în acest sens ar fi că ministerul doreşte concedierea a 12.000 de angajaţi. Nimic mai fals! Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu doreşte altceva decât să fie un partener de dialog egal al sindicaliştilor. Împreună cu aceştia, doreşte să găsească soluţii care să fie avantajoase, în primul rând, pentru majoritatea angajaţilor. Nu se mai poate să tolerăm în continuare ca trei sferturi din banii publici să aibă ca destinaţie conturile unor directori angajaţi din timpul mandatului domnului Orban. Aşa ceva este inadmisibil pentru noul Guvern. Astfel, sperăm cu toţii că prin punerea în comun a tuturor energiilor se va reuşi obţinerea unui rezultat satisfăcător pentru toate părţile. A venit momentul ca în cadrul acestei companii importante pentru statul român să încetăm să facem cheltuieli lipsite de orice formă de responsabilitate. Vă mulţumesc.
	Doamna Sorina Luminiţa Plăcintă: Domnule preşedinte al Senatului, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi, 4 mai 2009, se intitulează "Libertatea presei în cădere liberă". Mass-media din lumea întreagă a sărbătorit, pe 3 mai 2009, Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. O libertate relativă, supusă presiunilor politice şi economice, în numele căreia, de multe ori, jurnaliştii sunt bătuţi sau ameninţaţi cu moartea. Situaţia libertăţii presei române este detaliată într-un raport "Freedom House" lansat joia trecută. Potrivit acestuia, libertatea presei din România este în declin, iar mijloacele de informare în masă autohtone rămân parţial libere. În raportul "Freedom House" 2008 România ocupă locul 94 în lume privind libertatea presei, cu patru poziţii în scădere faţă de anul trecut, în condiţiile în care "Freedom House" constată şi că libertatea presei a cunoscut un regres clar în 2007 pretutindeni în lume, pentru al şaselea an consecutiv. Însă poate că nu poziţia aceasta este cel mai grav aspect care reiese din studiul citat, ci faptul că nu reuşim, de vreo zece ani, să depăşim categoria ţărilor cu presă parţial liberă, aşa cum au reuşit alte state din Europa Centrală, precum Polonia sau Ungaria, ţări cu care ne place să ne tot comparăm. Iar premisele pentru viitorul apropiat sunt la fel de sumbre. Avem o legislaţie deficitară în acest sector, îndrăznesc să spun chiar una dintre cele mai slabe din Europa. Calomnia şi insulta continuă să fie incriminate de magistraţi, cu toate că ele au fost abrogate din Codul penal, şi rămân o puternică modalitate de şantaj şi cenzură la adresa presei. Putem vorbi şi despre alte cauze pentru care am ajuns aici, cum ar fi puternica politizare a posturilor publice de radio şi televiziune şi a Agenţiei Naţionale de Presă, dependenţa financiară a trusturilor media, agresiunea şi presiunea la care sunt supuşi jurnaliştii şi, nu în ultimul rând, slaba pregătire a noului val din industria de profil. Stimaţi colegi, Am asistat recent cu toţii, chiar în vecinătatea noastră, la un spectacol de abuzuri din partea autorităţilor din Republica Moldova la adresa presei române, abuzuri care ne arată cât de limitată sau inexistentă este libertatea presei în multe locuri din lume şi ce consecinţe negative aduce această situaţie. În calitatea de senatori ai României, avem datoria de a susţine, la nivel global, european şi regional, circulaţia liberă şi diseminarea largă şi echilibrată a informaţiei, prin toate mediile, ca mijloc de întărire a păcii şi înţelegerii internaţionale şi pentru promovarea democraţiei şi drepturilor omului. De asemenea, este imperativ să respectăm angajamentul României pentru sprijinirea independenţei, pluralităţii şi diversităţii mass-media şi să condamnăm, cu toată fermitatea, toate atacurile şi abuzurile îndreptate împotriva jurnaliştilor oriunde în lume. Vă mulţumesc.
	Domnul Ovidius Mărcuţianu: La începutul lunii martie, premierul Boc anunţa cu surle şi trâmbiţe "marea restructurare a agenţiilor şi autorităţilor guvernamentale", care, susţinea Domnia Sa, s-ar impune pentru creşterea eficienţei administraţiei centrale şi debirocratizarea acesteia. Tot domnul Boc le vorbea românilor despre "obezitate birocratică", precum şi de faptul că aceste structuri servesc doar clientelei politice. Frumoase vorbe, n-avem ce spune. Din păcate, se pare că Guvernul actual ori vrea cu orice preţ să demonstreze că între vorbe şi fapte nu există, în realitate, nicio legătură, ori - ceea ce este mult mai grav - îi consideră fraieri pe toţi oamenii de bună-credinţă din această ţară. Cum altfel am putea interpreta desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru, care a avut loc doar pe hârtie, întrucât, în fapt, angajaţii acesteia au fost transferaţi la SGG, căruia i s-au suplimentat posturile? Cu alte cuvinte, domnul Boc a găsit rapid o metodă de a-şi proteja clientela politică. Mai departe, în numele descentralizării agriculturii, a fost desfiinţată Agenţia Domeniilor Statului - ADS, despre care reprezentanţii salariaţilor acesteia apreciau că, prin predarea terenurilor şi pachetelor de acţiuni către consiliile locale şi judeţene, se urmăreşte servirea grupurilor de interese din domeniul imobiliar. Consecinţa imediată a desfiinţării ADS va fi că, într-un timp relativ scurt, terenurile care ar putea fi exploatate în scopul obţinerii de venituri pentru bugetul statului vor ajunge în posesia speculanţilor imobiliari locali. Stimaţi colegi, Un alt exemplu cât se poate de grăitor al teoriei formelor fără fond ce caracterizează acţiunile Guvernului Boc este recenta Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2009 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale - ARDDZI. Despre ce este vorba, de fapt? Invocând, în expunerea de motive a legii, "disfuncţionalităţi instituţionale", Guvernul schimbă denumirea fostei Agenţii Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere - ANDZM, care funcţiona din anul 1997 în subordinea Ministerului Economiei, personalul este reangajat cu contract pe durată determinată până la organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor respective, iar, până la organizarea concursului, oamenii nu muncesc, sunt stresaţi şi fac tot felul de scenarii - cine va veni şef, pe cine va da afară, oare mai am posibilitatea să rămân angajat? Bineînţeles că în toate aceste scenarii sunt angrenate şi familiile acestora, prietenii şi cunoştinţele lor, şi nu este deloc greu de presupus cine va câştiga concursul: cine trebuie! Mai exact, clientela politică a celor aflaţi la guvernare. Nu contează câte familii vor avea de suferit de pe urma acestei aşa-zise restructurări, nu contează faptul că managementul Agenţiei este în pericol, contează doar interesul imediat, de grup. Acest Guvern s-a lansat pe o traiectorie maximalistă, propunându-şi să schimbe tot - fără criterii raţionale, după un prost obicei devenit boală naţională -, ministere, agenţii, comisii, comitete. În acest fel, managerii de la toate nivelurile nu au posibilitatea unei strategii manageriale pe termen mediu şi lung. Doi ani caută ce au făcut ceilalţi, iar alţi doi ani încearcă să realizeze ceva, dar încep, în primul rând, să-şi facă relaţiile necesare pentru ca, în urma noii schimbări, să rămână în postul respectiv pentru binele lor, dar şi pentru binele celor care îi conduc. Acest lucru este valabil şi în cazul restructurării RNP "Romsilva", prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, în urma căreia toţi angajaţii sunt daţi afară şi reangajaţi pe perioadă determinată până la ocuparea postului prin concurs. Întrebarea mea, retorică, este următoarea: Este legal să dăm afară un om - pădurar, şef de district, şef de ocol sau director de direcţie silvică -, dacă acesta a ocupat postul prin concurs, şi-a respectat contractul de management şi nu are calificative scăzute în activitatea sa? Eu cred că nu. Mai ales ţinând seama de faptul că, după aşa-zisa restructurare, postul rămâne acelaşi, iar persoana angajată acum temporar are aceeaşi fişă a postului. "Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!", spunea un personaj bine-cunoscut. Aceasta pare să fie şi deviza Guvernului Boc. România şi-a propus şi a reuşit să intre în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă, implicit, alinierea la standardele acesteia. Ar fi interesant de ştiut dacă ţările UE, cu economii consolidate, aplică aceleaşi criterii de restructurare la fiecare schimbare de guvern. Din păcate, constatăm, cu regret, că în ţara noastră, deşi au trecut 20 de ani de la căderea regimului comunist, guvernanţii preferă să aplice metoda de tristă amintire a rotaţiei cadrelor, în locul unei restructurări profunde şi promovării angajaţilor pe baza criteriilor de competenţă, şi nu a apartenenţei politice.
	Domnul Nicolae Dobra: În zilele de 8-9 mai se desfăşoară la Sebeş a XXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional "Lucian Blaga", prilej cu care va fi evocată personalitatea marelui gânditor născut la Lancrăm. Ani de-a rândul, câţiva oameni inimoşi au organizat la Sebeş un festival care să ne readucă în atenţie una dintre cele mai mari personalităţi naţionale, este vorba de Lucian Blaga. Ani la rând, câţiva oameni de suflet din centrele universitare din Cluj şi Sibiu nu l-au uitat pe unul dintre cei mai mari poeţi filozofi pe care neamul românesc i-a dat şi au organizat la Sebeş manifestări care să-l repună în drepturi pe Lucian Blaga. Vremurile au trecut, dar, din nefericire, instituţiile statului care răspund de cultură nu se prea implică în aceste manifestări, ca şi cum Blaga nu ar fi un tezaur naţional. Domnilor senatori, A venit vremea să ne arătăm respectul cuvenit şi de adâncă recunoştinţă pentru acest mare român care prin creaţiile sale a pus o piatră fundamentală la temelia culturii româneşti. Lucrările sale au devenit cunoscute şi apreciate pe plan internaţional, valoarea lor fiind de netăgăduit, locul său printre marii poeţi şi filozofi fiind recunoscut de toţi cei care i-au cunoscut opera, ceea ce a făcut posibil ca el să candideze la Premiul Nobel pentru literatură, şi numai faptul că trăia într-o ţară socialistă a făcut să nu-i fie încununată creaţia prin această recunoaştere mondială. Lucian Blaga a reprezentat cu demnitate şi responsabilitate România în ţări din Europa, în calitate de reprezentant cultural pe lângă ambasadele ţării noastre din Lisabona, Berna, Varşovia, unde a creat un spirit al solidarităţii şi respectului faţă de naţiunea română. Marele om de cultură era un cunoscut al mediului cultural european şi bine apreciat în dubla sa ipostază, de scriitor şi filozof. Blaga reprezintă chintesenţa spiritului românesc, el evocă în opera sa literară zona în care s-a născut, şi tocmai de aceea este naţional. Aşa cum anual ne întoarcem spre Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului, tot aşa trebuie să ne întoarcem în această perioadă gândurile spre Blaga, pentru că şi el este o piatră de hotar, un fundament solid al temeliei culturii naţionale. În galeria marilor valori naţionale Lucian Blaga are locul lui bine definit, iar dacă noi, cei de astăzi, îi cinstim sau nu memoria este doar meritul sau păcatul nostru. Blaga va fi actual mereu, aşa cum Caragiale este actual nu numai prin faptul că operele lui se joacă în teatrele româneşti, ci mai ales că noi, cei de azi, confirmăm prin ce facem opera lui. Printre preocupările lui de bază au fost cele privind modalităţile existenţiale concrete, lucru reliefat de "Trilogii" - a cunoaşterii, a valorilor, a culturii şi cosmologică -, aspect ce denotă o preocupare pentru un sistem filozofic original. Tudor Cătineanu, în lucrarea sa "Lucian Blaga şi filosofia istoriei", spunea: "În conştiinţa lui Lucian Blaga, «năzuinţa constructivă» se confundă cu nevoia şi aspiraţia de a elabora un sistem de gândire care să egaleze şi să concureze marile sisteme filosofice europene: conştiinţa patriotică ia aici forma de cristalizare a conştiinţei filosofice creatoare de operă mare şi reprezentativă pentru popor". Opera lui Blaga, prin vastitatea tematicii ei, nu poate fi exprimată în câteva cuvinte, de aceea eu nu doresc să vă prezint decât ideea că avem obligaţia să ne reamintim de toţi cei care, prin opera lor, ne-au asigurat un loc printre celelalte naţiuni ale lumii. Blaga ne-a lăsat un tezaur inestimabil, un izvor de înţelepciune şi model de creaţie. A sosit timpul ca şi ţara să răsplătească un om care a slujit-o printr-o carieră profesională, culturală şi diplomatică de succes şi care a reuşit prin lucrările sale să surprindă o fărâmă din spiritul şi esenţa neamului românesc. Cu toate acestea, manifestările ce sunt organizate şi în acest an la Sebeş sunt doar sub patronatul şi contribuţia administraţiei judeţene şi locale, nicio structură de la nivel naţional nu s-a implicat în acţiunile privindu-l pe marele filozof şi scriitor de la Lancrăm, ceea ce denotă lipsa de preocupare şi de interes în a ne promova valorile, iar opera lui Blaga este o valoare inestimabilă şi este păcat să lăsăm această capodoperă a neamului românesc să zacă sub un strat de ignoranţă, iar praful istoriei să o acopere de tot. Consider că Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului avea obligaţia, alături de alte structuri importante, să se preocupe de transformarea cu adevărat a acestui festival într-unul naţional şi internaţional, iar prezenţa unor reprezentanţi la Sebeş în 8-9 mai ar şterge o parte din greşelile acestui minister referitoare la promovarea culturii naţionale. Precum credinţa nestrămutată a marelui om Blaga în divinitate şi în valorile acestui neam, aşa am şi eu credinţa că veţi pleca urechea şi sufletul la această problemă şi îi veţi acorda importanţa cuvenită, iar opera lui Blaga îşi va găsi loc în sufletul fiecăruia dintre noi. Mulţumesc.